„Incendiul se manifestă la o pădure de pini, în localitatea Cerâşa. La faţa locului intervine Garda de Pompieri Nuşfalău, Secţia de Pompieri Şimleu Silvaniei, Detaşamentul de Pompieri Zalău, pompierii voluntari din Halmăşd, Boghiş, Sărmăşag, Nuşfalău şi personalul de la Ocol Silvic Măgura Şimleu Silvaniei”, a declarat luni, pentru AGERPRES, Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.
Potrivit acestuia, intervenţia pompierilor şi silvicultorilor este îngreunată din cauza accesului dificil şi al condiţiilor meteo nefavorabile, respectiv vânt puternic.
Incendiul se manifestă în prezent pe circa 12 hectare, potrivit estimării pompierilor.