Modernizarea ETS a fost de un interes major în politica europeană în ultimii doi ani. Schema de comercializare a certificatelor de emisii este o piatră de temelie a obiectivelor UE pe termen lung privind mediul. Deși a fost adoptat în 2005, sistemul a stârnit dispute între producătorii industriali cheie ai Uniunii în fiecare etapă a sa.
Noul plan de reformă nu este însă un compromis pentru sectorul industrial european. Asociația Europeană a Oțelului (Eurofer) și-a exprimat „dezamăgirea” cu privire la planul de reformă al UE privind ETS. Conform metalurgiștilor, acordul final reduce competitivitatea economiei europene. Aceleași semne de întrebare au fost prezentate de FuelsEurope, reprezentanții celei mai mari asociații europene de rafinării.
În ciuda importanței sale incontestabile, Schema ETS a UE nu este doar un mijloc pentru a asista la îndeplinirea obiectivelor UE legate de mediu. O directivă privind prevenirea poluării și controlul integrat al emisiilor industriale (DIRECTIVA 2010/75/UE) a fost adoptată în 2010 pentru a asigura o abordare universală și globală a controlului emisiilor și pentru a menține regulile comune privind controlul și reducerea impactului emisiilor industriale asupra mediului în UE. Decizia de implementare a Comisiei privind stabilirea celor mai bune tehnici disponibile în acest sector (BAT) a fost prezentată în 2014 și a fost urmată de cerințele specifice ramurilor industriale. Sistemul de reglementare adoptat susține modernizarea generală a facilităților industriale europene și stimulează îndeplinirea obiectivelor UE legate de mediu.
Deși restricțiile și prevederile legate de mediu sunt destul de stricte, există totuși centre europene de producție ce respectă în totalitate indicii BAT. Este remarcabil faptul că astfel de exemple sunt prezente în sectorul industriei de rafinare a petrolului, care este extrem de sensibil față de schimbările legislației privind mediul.
Standardele de rafinare a gazelor și petrolului prevăd anumite limite de poluare a apei și aerului. Spre exemplu, cantitatea particulelor în aer este limitată la 5-20 mg/m3, combustibili lichizi – 100 – 150 mg/m3. Cantitatea de disulfură de hydrogen în aer trebuie să se încadreze în intervalul 3-5 mg/m3, fluorură de hidrogen – 5 mg/m3. Volumul amoniacului în locația operațională a rafinăriei nu trebuie să fie mai mare de 30 mg/m3. Nivelul stabilit al emisiilor de dioxid de carbon în Europa variază între 0.11 – 0.39 t/t.
Conform Andrey Bogdanov, director general al uneia dintre cele mai avansate rafinării din Europa, aflată în regiunea Prahova din România, rafinăria PETROTEL LUKOIL îndeplinește în totalitate cerințele UE privind mediul.
„Datorită modernizării eficiente a facilităților, RAFINĂRIA PETROTEL îndeplinește în totalitate normele stabilite privind mediul. Nivelul mediu al emisiilor de CO2 al anului trecut a fost de 0.153 t/t, care este echivalentul limitei inferioare medii pentru emisiile de CO2 în Europa. La fel și în cazul particulelor și al sulfurilor de hidrogen. În ce privește apele reziduale – modernizarea stațiilor de epurare a apelor uzate a contribuit la reducerea impactului asupra ecosistemului apei. Nivelurile de emisii ale rafinăriei în 2017 au fost de 20-30% mai scăzute decât limitele, respectând în totalitate reglementările UE”, a declarat Bogdanov.
Rafinăria PETROTEL LUKOIL a fost înființată în 1904 și a fost achiziționată de grupul LUKOIL în 1998. Ulterior au fost construite unitățile FCC de tratare a gazelor de ardere și de recuperare a sulfului. Recuperarea C3+ din sistemul de gaz combustibil a crescut, iar combustia furnalelor a fost optimizată odată cu procesul de absorbție a aminelor. A fost asigurată dezvoltarea produselor în conformitate deplină cu cerințele EURO-5+.
Rafinăria românească PETROTEL LUKOIL îndeplinește cele mai stricte cerințe UE și are o contribuție pozitivă importantă în comunitatea locală prin realizarea unui număr de programe ecologice educaționale odată cu construirea unor facilități sociale. LUKOIL plănuiește să îmbunătățească implementarea tehnologiilor de siguranță pentru a elimina riscurile oricăror emisii de urgență sau tehnologice.
În consecință, în ciuda problemelor legate de coordonarea anumitor legislații referitoare la mediu, complexitatea sa sprijină dezvoltarea durabilă a facilităților UE de producție, inclusiv în sectorul rafinării și creează condiții pentru asigurarea competitivității interne.
