Rectorul UMF susține că examenul de admitere la Medicină trebuie să-și păstreze rigurozitatea.
Prof. univ. dr. Viorel Jinga este medic primar urolog, doctor în științe medicale, în cadrul Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele”, din București.
Este medic urolog din anul 1998.
Ca profesor universitar predă la Facultatea de Medicină din Cadrul UMF “Carol Davila” din anul 2009.
Cum se va desfășura examenul de admitere în UMF “Carol Davila”, în acest an?
În condițiile date la nivel global, din cauza pandemiei SARS CoV-2, putem observa pe harta tuturor domeniilor de activitate, modificarea, în proporție covârșitoare a parametrilor de funcționare, sistemul educațional la toate nivelurile sale, nefăcând excepție de la aceste schimbări. În ceea ce privește derularea examenului de admitere în Universitatea noastră, ce va avea loc anul acesta, pe 26 iulie, vă pot spune că, prin deciziile Senatului Universitar am încercat să păstrăm cât mai multe date de referință din metodologia de concurs din anii anteriori. Dorim ca acest examen să-și urmeze cursul firesc în rigurozitate, neputându-se face astfel excepție de la prezența fizică a candidaților, în contextul în care mediul online a devenit în ultima perioadă plaja suport în mai multe arii de activitate.
De altfel, un medic nu poate examina virtual un pacient chiar dacă acest lucru ar fi ideal cel puțin în cazul COVID 19, când se impune drastic evitarea contactului uman pentru a împiedica transmiterea acestui virus. În acest sens, desfășurarea examenului de admitere se va face în condiții stricte de prevenție care includ distanțarea socială, purtarea măștilor de protecție, verificarea temperaturii corporale , folosirea dezinfectanților etc.
S-a vorbit despre organizarea examenului de admitere pe Arena Națională. Mai este valabil? Ce v-a determinat să luați această decizie și/sau să renunțați la ea?
Alegerea locației în care se va desfășura examenul de admitere în UMF “Carol Davila” a reprezentat un punct extrem de sensibil din punct de vedere organizatoric. Evoluția pandemiei, precum și numărul final al candidaților ce se vor înscrie pentru acest concurs, ne constrâng să luăm o decizie în acest sens, abia vineri, 17 iulie, când vor avea loc validările finale ale candidaților. Vă reamintesc că aceste înscrieri se fac exclusiv on-line, documentele fiind transmise în format pdf.
Vă așteptați la o concurență mai mare pentru un loc în facultățile UMF?
Dacă ne ghidăm după raportările din ultimii ani, concurența pentru un loc la studiile de licență în UMF “Carol Davila” s-a situat în intervalul 2,5-3 (candidați) și fără a da un prognostic, cred că și anul acesta se va păstra aceeași plajă concurențială si chiar se vor înscrie mai mulți candidați. Să nu uităm că pentru un astfel de examen elevii de liceu încep pregătirea educațională tematică chiar din clasa a –X-a, rigurozitatea unui astfel de concurs fiind una specială.
Cu siguranță Medicina este un domeniu ce nu poate fi studiat exclusiv online. Cum s-a desfășurat procesul de predare în UMF București, în această perioadă de pandemie?
Atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice universitare a fost un semestru atipic din punct de vedere al modalității de predare și examinare, dar am reușit cu toții să strângem rândurile și să ne reorientăm către spațiul virtual, mediul on-line fiind singura alternativă în fața pandemiei și totodată a înghețării anului universitar. În ceea ce privește predarea la patul bolnavului, aceasta s-a făcut în condiții de protecție speciale și cred că pentru fiecare dintre studenții noștri, această experiență a reprezentat un plus în conștientizarea menirii de medic. Cu toate greutățile generate de acest inamic invizibil, Coronavirus, vă reamintesc că anul acesta, universitatea noastră a reușit o nouă performanță academică, urcând în ierarhia TOP Shanghai pe pozițiile 151-200.
Cum va arăta următorul an universitar?
Cu siguranță că ne dorim o eradicare a pandemiei și reintrarea activității în parametri normali, dar este foarte greu de făcut acum o estimare. Vom vedea pe 1 octombrie cum vor arăta datele de analiză în ceea ce privește pandemia SARS CoV 2 de care suntem cu toții condiționați.
Ce credeți că au învățat mediul academic și cel medical din această experiență?
Un medic trebuie să fie pregătit în orice moment să facă față oricăror evenimente ce pun în pericol viața semenilor săi și cred că marea familie medicală din România a demonstrat acest lucru și în această perioadă când practic s-a aflat și se află în continuare în linia întâi în lupta cu COVID 19. Pe de altă parte, să nu uităm că pregătirea unui medic nu se oprește după finalizarea studiilor de licență, a rezidențiatului și nici a primariatului. Un medic dedicat profesiei sale învață,cred, chiar și atunci când devine pensionar, pentru că medicina este mai mult decât o simplă provocare, este o pasiune infinită.
Viitoarea generație de medici, școlită în această perioadă de pandemie, va fi diferită față de cele de până acum?
Indiferent de situațiile prin care trece, fiecare generație este diferită în felul său, iar în medicină unicul scop comun este acela de a salva viața pacienților, indiferent de cât de mult se diferențiază o generație față de alta. Cine știe, provocată de această pandemie, poate că viitoarea generație ne va da, de exemplu, mai mulți epidemiologi, dar cu siguranță va fi beneficiara unei experiențe inedite.
Ar trebui să regândim modul de predare în facultățile de medicină, după această experiență?
Aceasta este una dintre principalele mele preocupări și, așa cum puteți regăsi în programul meu managerial afișat pe site-ul universității, dezvoltarea sistemului de digitalizare educațional este o condiție a performanței academice a secolului XXI. Încă de la debutul mandatului de rector, din luna martie a acestui an, am demarat o serie de proiecte ce vizează inclusiv schimbarea modului de predare , iar la momentul finalizării și a implementării acestor proiecte , vom aduce cu siguranță detalii opiniei publice.
În linii mari, ne-am propus și am început să dezvoltăm platforme cu material video educațional propriu, am inițiat realizarea atelierelor practice/workshop-uri de simulare medicală care presupun contactul studenților în mediu fizic și online cu manechine de antrenament/training procedural limitând astfel din contactul cu pacientul, am stabilit bazele administrative ale viitorului centru de eHealth și multe altele.
Veți avea și o a doua sesiune de admitere?
Tradiția examenului de admitere în UMF “Carol Davila” nu impune o astfel de sesiune, concurența și pregătirea foarte bună a candidaților generând în fiecare an, ocuparea tuturor locurilor scoase la concurs.
Cum apreciați colaborarea Ministerului Educației și Cercetării cu universitățile, în această perioadă?
O consider ca fiind benefică sistemului de învățământ superior, iar prin schimbul de idei, comunicarea constantă și găsirea de comun acord a unor soluții eficiente , mai ales în regim de criză, nu pot să cataloghez această colaborare decât într-una foarte bună din punct de vedere instituțional.
Ce mesaj aveți pentru tinerii care visează să urmeze cursurile UMF “Carol Davila”?
Pentru a transforma acest vis în realitate este nevoie de dăruire și mult efort intelectual, dar satisfacția absolvirii unei universități de medicină este cu atât mai mare cu cât ambiția, devotamentul și pregătirea continuă în decriptarea noilor metode de abordare medicală a pacientului te vor defini pe tine ca medic și ca om, mai ales atunci când reușita profesională te răsplătește cu salvarea unei vieți. Aflându-ne în preajma primei misiuni din viața unui viitor medic, examenul de admitere , țin să urez succes deplin tuturor candidaților și să îi asigur că, admiși fiind , vor avea un adevărat suport în desăvârșirea lor profesională, din partea întregii comunități