1.9 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSocial„Rechinii“ șoselelor – verificați de către Poliție, RAR și inspectoratele de muncă

„Rechinii“ șoselelor – verificați de către Poliție, RAR și inspectoratele de muncă

De ce în al 12-lea ceas?

Alexandra a murit după ce a luat o mașină la ocazie. De ce polițiștii nu au acționat în forță înainte de această tragedie? Se știa foarte bine că este un fenomen periculos, la care apelează foarte multă lume, din lipsă de alternativă.

 

Când se va rezolva adevărata problemă?

Ministrul spune că aceste controale vor fi „constante“, dar ele nu rezolvă adevărata problemă. Sistemul de transport public din România este deficitar, iar investițiile pentru punerea la punct sunt enorme. Cineva trebuie să ia taurul de coarne și să încerce să rezolve această problemă.

 

Polițiștii au efectuat, în perioada 1-4 august 2019, o acțiune la nivel național pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane. În această perioadă au fost depistate 244 de autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport de persoane contra cost. De asemenea, au fost dispuse 201 imobilizări de autovehicule folosite de „pirați“.

Polițiștii au controlat 21.291 de autovehicule și 13 societăți comerciale, fiind constatate 123 infracțiuni (6 de natură economică, 80 la regimul circulaţiei rutiere și 37 alte tipuri).

De asemenea, au fost aplicate 4.032 sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.155 la OUG nr. 195/2002, 371 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 106 la OUG nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 2.400 de sancțiuni contravenționale la alte acte normative.

Totodată, au fost efectuate 7.564 de testări cu etilotestul, fiind reținute 21 de permise de conducere şi retrase 223 certificate de înmatriculare.

În aceste activități, alături de polițiști rutieri, de ordine publică, de la investigarea criminalității economice și de la transporturi, au fost angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. „La nivel naţional, acţiunile pentru combaterea ilegalităților din domeniu continuă“, au precizat polițiștii.

 

Proiect adoptat tacit

Acțiunea vine la câteva luni după ce, în luna mai a acestui an, Senatul a adoptat tacit un proiect legislativ ce prevede schimbarea regimului juridic al serviciilor de transport în regim de închiriere, din servicii de utilitate publică în transport comercial, în scopul sancţionării faptelor de piraterie din transportul de persoane în regim de taxi.

„Având în vedere creşterea activităţilor de transport de persoane în regim de taxi cu încălcarea prevederilor legale, cu caracter de fenomen permanent, având în vedere imposibilitatea sancţionării faptelor de piraterie în transportul de persoane în regim de taxi, întrucât stabilirea caracterului repetitiv al faptei contravenţionale este imposibil de realizat, Guvernul a adoptat prezenta OUG“, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Proiectul mai propune transferul de atribuţii privind organizarea şi efectuarea transportului în regim de închiriere de la autorităţile administraţiei publice locale la Autoritatea Rutieră Română (ARR), instituţie cu atribuţii exclusive în domeniul transportului rutier de persoane în trafic naţional, precum şi eliminarea expresiei „în mod repetat“ de la art. 55, pct. 3, litera h) din Legea nr. 38/2003, astfel încât sancţiunea să fie aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără respectarea prevederilor legale. Senatul este prima Cameră sesizată. 

 

Prin dispoziție de ministru

Reamintim că ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a dispus recent Poliției Române să demareze acțiuni permanente pentru verificarea transportatorilor de persoane și să comunice public, în mod constant, rezultatele și sancțiunile aplicate. Desfășurate în toată țara, acțiunile vizează, în principal, depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, punând în pericol pasagerii. În același timp, vor fi sancționate orice alte încălcări ale OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. În controalele din trafic, dar și de la sediile societăților comerciale, sunt vizate atât persoanele fizice neautorizate, cât și firmele care realizează astfel de activități, contra cost, fără licență și autorizație de transport. Acțiunile vor fi concentrate în special în apropierea zonelor de îmbarcare și debarcare a pasagerilor din stațiile pentru mijloacele de transport în comun, gări, autogări sau pe traseele de deplasare ale acestor autovehicule. Alături de polițiști rutieri, de ordine publică, de la investigarea criminalității economice și de la transporturi, vor fi angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă