ANM a emis prognoza meteo, 24 ianuarie, iar veștile nu sunt dintre cele mai bune. Vom avea parte de o zi mohorâtă de iarnă, cu ninsori slabe la munte, temperaturi mult mai scăzute dect ar fi normal pentru această perioadă.
Vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată în cea mai mare parte a țării, geroasă dimineața local în regiunile intracarpatice și în zonele deluroase, iar noaptea pe arii extinse în vest, nord, nord-est, centru, la deal și pe suprafețe mici în rest.
Prognoza meteo, 24 ianuarie. Temperaturile maxime se vor încadra între -8 și 3 grade, cu cele mai ridicate valori în vestul Olteniei, iar cele minime între -18 și -4 grade, mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sud și în est. Temporar va ninge, în special seara și noaptea, în Dobrogea, local în Moldova, în Muntenia, în Carpații de Curbură și izolat în restul zonei montane. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales pe parcursul zilei, în regiunile estice, sud-estice, unde rafalele vor depăși local 50…55 km/h, dar și în Carpații Meridionali și de Curbură, cu precădere pe creste, unde vitezele vor fi mai mari de 70…80 km/h și zăpada spulberată.
Prognoza meteo, 24 ianuarie. Vremea la București
Vremea va fi rece. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi de -5…-4 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre -8 grade. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora și trecător va ninge. Vântul va sufla moderat în prima parte a intervalului, cu viteze la rafală până în jurul a 30 km/h, apoi în general slab.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News