3.2 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSocialPrinţul Charles revine în România

Prinţul Charles revine în România

Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Consort îl vor primi, miercuri, la Palatul Elisabeta pe Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales, aflat într-o nouă vizită în ţara noastră, anunţă Biroul de presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei.

Prinţul de Wales a vizitat Palatul Elisabeta în anii 2011, 2016, 2017 şi 2018. Moştenitorul coroanei britanice este prezent, din 1998 încoace, aproape în fiecare an în ţara noastră, iar în Marea Britanie, Familia Regală a României participă anual la vizite publice sau oficiale.

Prinţul Charles deţine două proprietăţi în România: una în Valea Zălanului (judeţul Covasna), care este deschisă turiştilor, şi o alta în satul Viscri (judeţul Braşov).

Casa de la Viscri este şi sediul Fundaţiei Prinţul de Wales, unde este deschis un Centru de Pregătire de care benecifiază ucenici, meşteri artizani, studenţi şi arhitecţi din întreaga ţară.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Reduceri masive de personal la Senat: 24% din posturi vor fi eliminate. Sindicatele contestă măsurile

Conducerea Senatului a aprobat marți reducerea numărului de posturi cu 24%, de la 796 la 610. Aproximativ 30 dintre acestea erau deja vacante. Vicepreședintele Robert...

Percheziții de amploare în Dolj. Medicii care au încasat bani pentru gărzi fictive

O anchetă amplă a fost demarată în județul Dolj, vizând mai multe cadre medicale acuzate că ar fi raportat în mod fals efectuarea de...

Deputatul PSD Mihai Fifor cere demisia lui Klaus Iohannis

Preşedintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, consideră că preşedintele Klaus Iohannis ar trebuie să demisioneze pe 4 februarie, pentru că decizia Curţii Constituţionale, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă