Slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor Bisericii Ortodoxe Române şi prevederilor din ordonanţele militare privind reuniunile publice şi distanţarea fizică, fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult, anunță un comunicat de presă al Patriarhiei Române.
Această decizie a conducerii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a fost luată „având în vedere estimările recente ale specialiştilor referitoare la extinderea pandemiei în următoarele două săptămâni, pentru a spori măsurile de prevenire a infecţiei cu noul coronavirus”.
Pâinea binecuvântată, numită Paşti, care este sfinţită joi în interiorul bisericilor, va fi distribuită la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi voluntarii din parohie, vineri, 17 aprilie 2020 şi sâmbătă, 18 aprilie 2020, în intervalul orar 08.00 – 17.00, precum şi în prima zi de Paşti, între orele 06.00 -12.00, la solicitarea credincioşilor.
Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.00.
Clericii din fiecare parohie, ajutaţi de un număr de maximum 5 voluntari cu echipament de protecţie (mască şi mănuşi), în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paştilor sau a Sfintei Lumini, respectând reglementările prevăzute în ordonanţele militare, având asupra lor cartea de identitate şi, ca semn distinctiv, banderolă albă pe braţ, precum şi un ecuson cu date de identificare, ştampilat de parohie.
Credincioşii vor primi Paştile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieşi în stradă, iar în zona locuinţelor multifamiliale acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari sau de chiriaşi, care va purta echipament de protecţie (mască şi mănuşi).
În spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi centrelor de carantină.
Toate aceste măsuri sunt prevăzute în cel mai recent acord semnat de Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, și de Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.