Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, la data de 24 februarie 2021, legea pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.
Potrivit acestei modificări, parlamentarii nu mai vor beneficia de pensii speciale.
Modificarea legislativă a fost aprobată de Parlamentul României la data de 17 februarie 2021. La acel moment, toate partidele parlamentare, cu excepția UDMR, au votat pentru eliminarea acestor pensii speciale. Prin modificarea legii, Articolele 49 şi 50 din Legea statutului deputaţilor şi senatorilor se abrogă.
Drept urmare, din anul 2021, de la data intrării în vigoare a modificărilor aduse Legii 96 / 2006, plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor Articolului 49 din Legea nr. 96 / 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor va înceta.