Potrivit ISU „Dobrogea”, pompierii au intervenit, începând cu ora 04.00, la 13 gospodării, patru autoturisme avariate după ce s-a surpat un podeț, precum și în ajutorul a patru persoane, doi adulți și doi copii, salvate de pe plaja din Tuzla, unde campau cu cortul.
„Următoarele forțe și mijloace au acționat: o autospecială cu motopompă de la Detașamentul Fripis, o autospecială cu motopompă transportabilă de la Detașamentul Port, două autospeciale de la stația Tuzla, amop Tuzla, un echipaj SMURD, o motopompă de la stația Tuzla, un echipaj de descarcerare de la secția Mangalia. La stația Tuzla, 10 cadre militare s-au prezentat la datorie din tura libera, începând cu ora 06.50”, au anunțat reprezentanții ISU „Dobrogea”, precizând că „pompierii rămân mobilizați până la normalizarea situației și înlăturarea efectelor produse de fenomenele meteorologice. Totodată, sunt menținute în stare de operativitate toate categoriile de mijloace și echipamente pentru asigurarea răspunsului la solicitări, în cel mai scurt timp. La această oră se intervine în continuare în Tuzla, în cinci gospodării, pentru evacuarea apei din curți, iar alte trei solicitări sunt în așteptare”.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă pe parcursul următoarelor ore în două bazine hidrografice şi în zona oraşelor Tuzla şi Eforie.
Potrivit hidrologilor, până la ora 14:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de inundaţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Biruinţa, Valea Urlichioaia şi zona de litoral aferentă Unităţilor Administrativ-Teritoriale (UAT) Tuzla şi Eforie (judeţul Constanţa).