Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) arată, într-un comunicat de presă, că în 7 aprilie numărul contractelor individuale de muncă suspendate a ajuns la 994.407.
Dintre acestea, 302.288 sunt din industria prelucătoare, 191.837 din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor şi 118.874 din hoteluri şi restaurante
În ceea ce priveşte contractele individuale de muncă încetate, numărul acestora a ajuns la 194.824, din care: 38.003 – Comerţ cu ridicata şi amănutul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 33.660 – Industria prelucrătoare şi 24.505 – Construcţii.
Ministerul Muncii aminteşte că Guvernul sprijină salariaţii aflaţi în şomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente.
„Astfel, angajatorii care au salariaţi prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) şi pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în şomaj tehnic, se vor adresa Agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din judeţul în care angajatorul are sediul social. Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţul în care au înregistrat activitatea”, arată Ministerul Muncii.
Întreaga comunicare între solicitanţi şi instituţiile vizate, respectiv solicitările şi depunerea documentelor, se face prin poşta electronică.