6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSocialPericol maxim: blocuri din centrul Galațiului, sub amenințarea surpării terenului

Pericol maxim: blocuri din centrul Galațiului, sub amenințarea surpării terenului

„Mazepa 1“, unul dintre cele mai liniștite cartiere din centrul Galațiului, a devenit, în numai două zile, un spațiu sub amenințarea dezastrului, după ce pe aleile și spațiile verzi dintre blocurile R2 și B8 au apărut crăpături adânci ce amenință stabilitatea terenurilor de sub blocuri. R2 este un bloc cu zece etaje, cu structură de rezistență mai solidă, dar la B8 au apărut indicii că terenul de sub bloc este afectat de tasare, pentru că nu se mai închid ușile și ferestrele de la aproximativ 20 de apartamente, iar pe pereți au apărut fisuri. „Ușa de la sufragerie nu se mai închide pentru că parcă s-a ridicat parchetul în zona pragului. Și au apărut fisuri la grinda de la plafon și de la grindă, de-a lungul peretelui, și pe plafon“, spune  proprietara unuia dintre apartamente. O pensionară, proprietara altui apartament din blocul B8, se confruntă cu aceleași probleme: „Ușa de la balcon nu se mai închide. Săptămâna trecută se închidea, acum între ușă și toc este un gol de poți să bagi mâna. Mi-e frică să deschid geamul termopan al balconului pentru că, dacă nu mai pot să-l închid nici pe ăla, ce ne facem, că vine iarna“. Temerile acestor oameni, că în prag de iarnă s-ar putea trezi evacuați din propriile apartamente, au un precedent. Terenul pe care e situat orașul Galați se află, în proporție de 90%, pe un strat de loess, sensibil la umezeală și, cum nivelul pânzei freatice este destul de ridicat, există riscul tasării construcțiilor și producerii unor alunecări de teren. În 2005, blocul C20 din cartierul Țiglina 1 s-a „rupt“  după ce tronsonul de la mijlocul construcției s-a scufundat cu mai multe zeci de centimetri. Mai întâi, proprietarii celor 20 de apartamente din bloc care erau afectate au fost evacuați în locuințe închiriate de municipalitate. Apoi și proprietarii celorlalte 40 de apartamente au fost obligați să-și părăsească locuințele pentru ca blocul să fie consolidat. La final au suportat o parte din valoarea lucrărilor. Teama că li s-ar putea întâmpla același lucru le dă fiori proprietarilor apartamentelor din cele două blocuri din „Mazepa 1“.

 

Primarul a convocat ­Comitetul pentru Situații de Urgență

 Situația este foarte gravă, iar primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență. „Am convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, pentru a stabili măsurile ce pot fi luate în zona blocurilor B8 și R2, după ce au apărut fisuri în asfalt. Echipele de la Apă-Canal SA fac investigații și măsurători în perimetrul amintit. Am demarat în regim de urgență o expertiză tehnică pentru care vom aloca bani din fondul de rezervă. În urma expertizei vom afla care sunt cauzele apariției fisurilor, măsurile pentru înlăturarea lor și remedierea efectelor de până acum. Vor fi monitorizate fisurile apărute la nivelul solului, vor fi verificate sistemele de preluare a apelor pluviale, reţelele de apă şi subsolurile imobilelor din această zonă“, a declarat primarul, care a dispus și scoaterea din funcțiune a magistralei de alimentare cu apă potabilă, despre care a aflat că în ultima perioadă suferise mai multe avarii. „În zilele următoare se va monta o conductă provizorie pentru alimentarea cu apă a cartierului. În felul acesta va fi anulată conducta veche, ce a suferit mai multe avarii în ultimele luni.“

 

Galaţi, oraşul „schweizer“

 În ultimii ani s-au produs surpări în mai multe zone de pe întreg teritoriul orașului. Principalul motiv este creșterea nivelului pânzei freatice din cauza scurgerilor din conductele „ciuruite“ de rugină. Situația cea mai gravă este în cartierul Țiglina 1, unde nivelul pânzei freatice este foarte ridicat, până la 90 cm de la suprafața terenului. Este cartierul cu cele mai multe blocuri de locuințe încadrate în diferite grade de risc seismic. S-a ajuns în această situație pentru că în cartierul Țiglina 1 sunt 37 de blocuri, cu 137 de scări, care au fost construite fără subsoluri tehnice. Pe măsură ce conductele cedează, infiltrațiile accelerează tasarea. La unele din aceste blocuri au fost realizate canivouri pentru conductele magistrale, dar nu au fost eliminate riscurile, pentru că și apele provenite din ploi și topirea zăpezilor ajung tot la fundațiile acestor blocuri, dat fiind că nu există trotuare de gardă și rigole pentru captarea apelor pluviale în sistemul de canalizare. Foarte multe familii care locuiesc în cele peste 2.700 de apartamente din aceste blocuri sunt terorizate de fisurile ce apar sistematic în pereți din cauza tasării terenului. Probleme mari sunt și pe Faleza Dunării, în special în zona „Valurile Dunării“, unde în ultimii opt ani s-au produs 5-6 surpări, cu gropi de ­10-15 metri.  

 

Cele mai citite

Malaria face ravagii în Etiopia. Peste 300000 de cazuri pe săptămână

Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă...

Microsoft își extinde soluțiile de AI: Modele interne și externe pentru reducerea dependenței de OpenAI

Microsoft lucrează intens la integrarea unor modele de inteligență artificială dezvoltate intern și de alte terțe părți în platforma sa Microsoft 365 Copilot. Potrivit surselor...

FIFA modifică regulile transferurilor după cazul Lassana Diarra. Noi reglementări provizorii anunțate

FIFA a adoptat un set de reguli temporare pentru transferurile jucătorilor, în urma unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene legate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă