Parlamentul României a adoptat, astăzi, o nouă lege prin care copiii vor avea acces la servicii de sănătate, educație și protecție socială. Legea asistenței sociale nr. 292/2011 are ca scop înființarea unui Pachet Minim de Servicii pentru copii și familiile acestora în fiecare comunitate rurală și urbană din România.
„Profesioniștii de la nivel local – asistenții sociali, asistenții medicali comunitari și consilierii școlari – pot face o diferență reală în viața celor mai vulnerabili copii și părinți, ajutându-i să acceseze serviciile din comunitățile lor și sprijinul financiar oferit de stat. În contextul pandemiei de COVID-19, acest lucru devine și mai important. Cu această lege, prioritizăm acum investițiile urgente în sănătatea, protecția și educația copiilor, iar pe termen scurt și lung economisim bani de la bugetul de stat”, a declarat Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților.
Pachetul Minim de Servicii este un model integrat de servicii de bază în domeniul sănătății, educației, protecției sociale și a copilului, furnizate la nivelul comunității, cu un accent special asupra celor mai vulnerabili copii și a familiilor acestora. Pachetul a fost conceput pentru a preveni și soluționa într-un stadiu incipient, probleme precum: violența, sărăcia, sarcina timpurie, bolile prevenibile, lipsa accesului la prestații bănești, instituționalizarea și abandonul școlar etc. În majoritatea cazurilor, copiii vulnerabili se confruntă nu doar cu una, ci mai multe dintre aceste provocări, subliniind importanța unei abordări intersectoriale.
“Am dat astăzi un vot esențial pentru respectarea drepturilor și demnității fiecărui copil. Pachetul minim de servicii se traduce printr-o serie de acțiuni care vor fi întreprinse, în mod constant și coordonat de către specialiști, în domeniile esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Asta înseamnă că situația fiecărui copil va fi monitorizată de acești specialiști din comunitate, care vor lua toate măsurile necesare pentru respectarea drepturilor minorilor și a interesului superior al acestora. Mai mult decât atât, legea pe care am votat-o astăzi vine și în întâmpinarea nevoilor pe care copiii le au ca urmare a crizei sanitare și sociale provocate de pandemia de COVID-19”, a declarat Oana Bîzgan, deputat independent.
Pachetul Minim de Servicii presupune prezența în fiecare comunitate a cel puțin unui asistent social, a unei asistente medicale comunitare și a unui consilier școlar. În comunitățile cele mai sărace, inclusiv cele cu populație roma, Pachetul de Minim de Servicii poate include, de asemenea, mediatorul școlar și mediatorul sanitar. Lucrând în strânsă colaborare, acești profesioniști ajută copiii vulnerabili și familiile lor, evaluându-le nevoile și oferindu-le sprijin individualizat. De asemenea, echipa comunitară lucrează cu alți actori de la nivel local, cum ar fi primăria, ONG-uri și alți parteneri comunitari.
„Pandemia de COVID-19 a subliniat încă o dată ceea ce știam deja: copiii și familiile lor au nevoie de ajutor la nivelul comunității pentru a le sprijini de la început dezvoltarea și protecția, ceea ce se traduce printr-o presiune mai mică asupra serviciilor specializate, cum ar fi spitalele și asistența maternală și, în cele din urmă, rezultă o utilizare mai eficientă a banilor contribuabililor. Prin adoptarea modificării la Legea 292, Parlamentul a dovedit că copiii sunt o prioritate, iar investițiile în sănătatea, protecția și educația lor sunt lucrurile ce trebuie făcute pentru comunitățile lor și pentru întreaga țară”, a declarat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.
Amendamentul la Legea asistenței sociale nr. 292/2011 are la bază proiectul pilot testat de UNICEF împreună cu autorități locale, regionale și naționale și ministerele de resort, inclusiv Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, începând din 2015, în 45 de comunități rurale și urbane din județul Bacău.
Conform unei evaluări independente, Pachetul Minim de Servicii a contribuit la incluziunea socială a copiilor vulnerabili și a familiilor acestora: toți copiii identificați fără documente la începutul proiectului pilot au acum acte de identitate și sunt înregistrați la un medic de familie; numărul copiilor nevaccinați a scăzut cu 40%; numărul mamelor adolescente a scăzut cu 50%; toți preșcolarii sunt înscriși la grădiniță; abandonul școlar a fost redus cu 60%; numărul copiilor care trăiesc în gospodăriile afectate de sărăcie a scăzut de la 29% la mai puțin de 1%.