Potrivit raportării Ministerului Educației și Cercetării (MEC), la sfârșitul săptămânii precedente, 2.500 de unități de învățământ figurează în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.
Dintre cele 2.500 de școli aflate în această situație, 393 sunt în Scenariul 3 ca urmare a cazurilor de COVID-19 înregistrate, în timp ce 2.107 unități de învățământ apar din cauza ratei de incidență a cazurilor din localitățile în care acestea funcționează ori a infrastructurii școlare supuse unor lucrări de reabilitare, potrivit ministerului de resort.
MEC mai informează că 4.902 unități de învățământ figurează în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
De asemenea, 0.254 de unități de învățământ figurează în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
„Sportul se Joacă”
MEC, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Institutul Aspen România a lansat platforma online „Sportul se Joacă”.
Aceasta reprezintă o platformă educațională deschisă, de alfabetizare în sport, joacă și mișcare, o platformă care promovează exerciții distractive, fără a fi necesare resurse materiale speciale, cu scopul de a inspira adulții din țara noastră să se joace „de-a sportul” cu copiii.
„Programul își propune să promoveze sportul de masă, încurajându-i pe copii să facă mișcare. Astfel, copiii se pot juca de-a sportul în cadrul a 12 discipline incluse în programul olimpic: atletism, baschet, biatlon, canotaj, gimnastică, handbal, judo, lupte, scrimă, tenis, tenis de masă și tir sportiv”, precizează Ministerul Educației, într-un comunicat remis „România liberă”.