2.6 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSocialMinistrul muncii spune că se gândește la o majorare semnificativă a salariului...

Ministrul muncii spune că se gândește la o majorare semnificativă a salariului minim

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a declarat joi, la Oradea, că se gândeşte la o majorare semnificativă a salariului minim pe economie, care ar trebui, în mod normal, să intre în vigoare de la începutul anului viitor.

„Salariul minim este o prioritate zero pentru Guvern şi un mare pas înainte comparativ cu modul în care s-au comportat alte guverne până acum. De obicei, majorarea salariului minim intră în vigoare la începutul anului viitor. De la 1 ianuarie, în mod normal, trebuie să avem o majorare a salariului minim. Eu mă gândesc la o majorare semnificativă a salariului minim întrucât creşterile de preţuri sunt mult peste ce s-a întâmplat în România în ultima perioadă”, a declarat Raluca Rurcan, într-o conferinţă de presă.

Ea a subliniat că pentru a răspunde problemelor de pe piaţa muncii, este nevoie de creşterea salariului minim în România, întrucât nivelul actual nu este doar insuficient, ci este şi factor generator de migraţie.

„Pentru prima dată, într-un guvern, într-un mandat de opt luni, la aceeaşi masă, patronate, sindicate, instituţii ale statului, am reuşit să agreăm că salariul minim trebuie să crească, că această creştere trebuie să fie făcută predictibil şi cât mai repede astfel încât mediul economic să poată să-şi pregătească activitatea pe anul următor şi, de asemenea, să nu fie făcută subiectiv, la presiunea diferiţilor factori, ci ancorată în nişte indicatori economici astfel încât şi în anii următori să putem evalua cum va evolua salariu minim”, a spus ministrul Muncii.

În opinia ministrului, probleme principale sunt nivelul de salarizare, lipsa forţei de muncă, „acută şi deja cronică”, pentru cele 40.00 de locuri de muncă „oferite pe masă” şi pentru 200.000 de cereri de locuri de muncă, dar şi pregătirea potenţialilor angajaţi, adesea deficitară.

Citește și: Ministrul energiei dă asigurări că România nu va rămâne fără gaze în această iarnă

Cele mai citite

Prețurile mari ale chiriilor afectează victimele incendiilor din Los Angeles: autoritățile intervin pentru a limita abuzurile

După incendiile devastatoare din Los Angeles, multe familii care au rămas fără locuință se confruntă cu o creștere bruscă a prețurilor de închiriere, într-un...

Donald Tusk vrea revenirea Marii Britanii în Uniunea Europeană

Premierul polonez Donald Tusk a declarat că și-ar dori un ''Breturn'' în locul Brexit, după ce a discutat vineri despre cooperarea dintre Regatul Unit...

Avocații lui Navalnîi, condamnați pentru extremism în Rusia: SUA denunță atacurile asupra disidenței

Washingtonul a criticat dur condamnarea a trei avocați ai fostului lider al opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, calificând decizia drept o nouă încercare a Moscovei...
Ultima oră
Pe aceeași temă