7.6 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSocialMedic: Sezonul gripal e pe val, deja s-a depăşit pragul epidemic

Medic: Sezonul gripal e pe val, deja s-a depăşit pragul epidemic

„Din păcate, sezonul gripal e pe val, deja s-a depăşit pragul epidemic, avem foarte multe cazuri şi avem decese, ceea ce înseamnă că ne confruntăm cu un virus virulent, iar singurul remediu al acestei boli este vaccinarea, cu atât mai mult cu cât nu avem un tratament specific pentru gripă. Gripa este produsă de un virus care nu se poate trata cu antibiotice, nu au niciun efect. Neavând un medicament anume, care să omoare virusul, singurul mod prin care ne putem feri de boală este să ne vaccinăm”, a declarat, pentru Mediafax, Sandra Alexiu, medic de familie, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie (SNMF).

Potrivit acesteia, din păcate, rata vaccinării este scăzută, iar dozele oferite de Ministerul Sănătății au venit extrem de târziu. Alexiu a subliniat că populaţia nu îşi doreşte să achiziţioneze acest vaccin pentru că nu există o educaţie constantă în acest sens, chiar dacă vaccinul nu este scump. Vaccinul antigripal trivalent costă în jur de 25 de lei, iar cel tetravalent este 50 de lei.

„Gripa afectează şi persoanele perfect sănătoase, adaptate din punct de vedere imunitar, de aceea este bine ca vaccinarea să cuprindă toate grupele de vârstă”, a adăugat medicul. Reprezentantul SNMF a explicat că este nevoie de o promovare serioasă a vaccinării antigripale, încă din luna septembrie, înainte de debutul sezonului rece, prin toate mijloacele posibile.

De la începutul sezonului 2017-2018, au fost înregistrate opt decese confirmate cu virus gripal, iar în ultima săptămână, la nivel naţional, au fost descoperite 283 cazuri de gripă, numărul total ajungând la peste 87.000. Până la data de 28.01.2018 au fost vaccinate antigripal peste 820.000 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Anul 2018 este unul dintre cei mai răi din punct de vedere al virusului gripal. Întregul continent american, China și Europa se confruntă cu viruşi gripali, numărul de îmbolnăviri fiind dublu decât în ultimii 13 ani, anunță Centrul american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Este pentru prima dată când întregul continent american este împânzit de focare de infecție. Spitalele au sistat vizitele, de teama răspândirii gripei.

De asemenea, potrivit datelor transmise de autoritățile locale franceze, până la sfârșitul lunii ianuarie 2018 a fost instituită stare de alertă pentru epidemie de gripă, pe tot teritoriul Franței.

Cele mai citite

Studenții pot cumpăra bilete de tren cu reducere de 90% doar pentru traseele dintre domiciliu și universitate

Reducerea pentru studenți se aplică, din acest moment, pentru călătoriile interne, dar doar la trenurile de clasa a 2-a pe ruta dintre localitatea de...

ANPC: Controale în zonele montane, între Crăciun și Revelion. Sancțiuni de aproape un milion de lei

Până la remedierea deficiențelor, 28 de unități au fost închise temporar Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat verificări la 144 de operatori...

Politicile lui Donald Trump divizează economiștii: Impact asupra SUA și la nivel global

Viziunea economică a fostului președinte american Donald Trump, care prioritizează măsuri protecționiste sub sloganul „America pe primul loc,” ar putea afecta creșterea economică pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă