De asemenea, aproape 4.000 de oameni au semnat o petiţie online prin care cer UNESCO să păstreze pe agendă dosarul zonei Roşia Montană, spunând că reprezentanţii României care au cerut retragerea dosarului nu vorbesc în numele lor.
Protestul ar urma să aibă loc vineri, începând cu ora 18.00, în Piaţa Universităţii.
„Guvernul Dăncilă a oprit procedura de includere a Roşiei Montane în UNESCO! <<Tăcerea e de aur>>, e unul dintre sloganurile Campaniei Salvaţi Roşia Montană care rămâne în continuare de actualitate. Din experienţa celor 15 ani de campanie pentru salvarea Roşiei Montane ştim ce înseamnă tăcerea. Cei ce se află la putere au pledat mereu pentru exploatare, nu pentru patrimoniu. Politicienii au mers mână în mână cu interesele Gold Corporation, indiferent de cine a fost la putere. (…) În 2013 părea că am pierdut totul. Zeci de mii de oameni am ieşit în stradă şi am oprit o lege care ar fi distrus definitiv patrimoniul, natura şi comunitatea din Roşia Montană. Acum putem duce mai departe această campanie care a modelat societatea civilă din România. Dar trebuie să ne mobilizăm cu acelaşi entuziasm. Am reuşit în 2013, vom reuşi şi acum!”, este mesajul postat de organizatori pe pagina de Facebook a protestului.
De asemenea, aproape 4.000 de oameni au semnat o petiţie online prin care cer UNESCO să păstreze pe agendă dosarul zonei Roşia Montană, spunând că reprezentanţii României care au cerut retragerea dosarului nu vorbesc în numele lor.
„Noi, semnatarii acestei scrisori, vă solicităm să păstraţi dosarul Roşia Montană pe agenda Comitetului UNESCO şi să nu amânaţi nicio secundă luarea unei decizii. Ne cerem scuze pentru poziţia reprezentanţilor statului român care v-au cerut retragerea dosarului. Aceştia nu ne reprezintă şi nu vorbesc în numele nostru”, spun iniţiatorii petiţiei.
Ei explică faptul că sunt sute de mii de cetăţeni români care îşi doresc salvarea patrimoniului de la Roşia Montană pentru generaţiile următoare şi care îşi respectă istoria şi îşi doresc includerea Roşiei Montane în UNESCO.
Protestul şi petiţia vin în contextul în care Guvernul ar fi stopat procedura de includere a localităţii Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, cererea fiind făcută de Ministerul Culturii şi transmisă ambasadorului României la UNESCO prin intermediul Ministerului de Externe, potrivit G4Media.ro. Oprirea dosarului a fost decisă de Executiv fără dezbatere publică şi fără un anunţ prealabil.
Motivul ar fi faptul că România este în plin proces de arbitraj cu Gabriel Resources, acţionarul majoritar Roşia Montană Gold Corporation, care cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari.
Decizia privind includerea Roşiei Montane ar fi urmat să fie luată de Comitetul Patrimoniului Mondial la cea de-a 42-a sesiune a acestuia, care va avea loc între 29 iunie şi 2 iulie la Manama, în Bahrain.
Ministerul Culturii a trimis pe 4 ianuarie 2017, la UNESCO, dosarul „Peisajul Cultural Minier Roşia Montană”, pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial. În aceeaşi lună, Fondul Mondial al Monumentelor a publicat un articol despre situl istoric din zona localităţii, menţionând că depunerea dosarului pentru includerea pe lista UNESCO reprezintă un pas în direcţia protejării.
La începutul lunii trecute, ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor), corpul experţilor din cadrul UNESCO, a recomandat înscrierea sitului istoric Roşia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial.
Din România au fost înscrise până acum pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Delta Dunării, Mănăstirea Horezu, bisericile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din Maramureş, cetatea Sighişoara, aşezările săseşti cu biserici fortificate din Transilvania şi fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei.