11.4 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăSocialLovitură teribilă pentru proprietarii de locuințe cu risc seismic

Lovitură teribilă pentru proprietarii de locuințe cu risc seismic

Românii care locuiesc în clădiri cu risc seismic nu vor putea să își vândă locuințele timp de 25 de ani, dacă acestea vor fi consolidate cu fonduri de la stat.

Anunțul a fost făcut de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila

„Nu va mai exista o confinanțare. Practic, programul prevede finanțarea integrală din bugetul de stat a consolidărilor de risc seismic, astfel încât să nu mai avem discuția referitoare la proprietarii care nu pot să suporte pentru că nu au posibilități financiare și așa mai departe”, a spus ministrul.

Cei care solicită fonduri și vând casa trebuie să returneze banii

„Acest lucru este legat de o interdicție de vânzare pentru proprietar, pentru că este o creștere a valorii apartamentului prin consolidare de risc seismic, care este o finanțare de la stat. Vom avea o interdicție de vânzare, respectiv în perioada interdicție de vânzare proprietarul poate să își vândă apartamentul, dar atunci trebuie să restituie statului cota parte din investiția de consolidare de risc seismic. Perioada interdicției este de 25 de ani pentru persoane fizice”, a adăugat el.

Citiți România Liberă și pe Google News

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
00:04:18

VIDEO. „Vinicius vrea să facă istorie la Real Madrid”, spune Ancelotti

Antrenorul Real Madrid, Carlo Ancelotti, a clarificat vineri situația atacantului brazilian Vinicius, despre care presa spaniolă a relatat că ar fi primit o ofertă...

Transparență salarială obligatorie din 2026: Candidații vor cunoaște salariile înainte de interviu

Începând de anul viitor, candidații care își caută un loc de muncă în România vor avea acces la informații clare despre salarii încă din...

Eliminarea facilităților fiscale: Doar 10% dintre angajatori vor ajusta salariile brute

Conform unui sondaj realizat de PwC România, doar unu din zece angajatori intenționează să ajusteze salariul brut pentru a compensa eliminarea scutirii de impozit...
Ultima oră
Pe aceeași temă