6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialLitoralul contrastelor: milionari aroganți, drogați în comă, ruine

Litoralul contrastelor: milionari aroganți, drogați în comă, ruine

Cei mai aroganți milionari din România, cei mai rebeli rockeri, tineri de bani gata, dar și cei cu buzunarele goale, cu toții și-au găsit locul în această vacanță de 1 Mai pe litoralul românesc. Și-au împărțit însă bine taberele: în zona de nord a Mamaiei s-au strâns cei pentru care distracție înseamnă cluburi, note de plată exorbitante, aroganțe financiare, în sud au venit cei pentru care distracție înseamnă libertate, dans pe plajă și, de ce nu, băutură mai ieftină.  De fapt, sudul litoralului a însemnat, în special, Vama Veche. Neptun și Olimp sunt încă două stațiuni pline de ruine, care nu mai au de mulți ani strălucirea pe care o căutau altădată turiștii din nordul Europei.

Elicoptere și șampanie care costă cât un apartament

Mamaia a devenit o stațiune a aroganțelor. Pentru a ieși în evidență (de multe ori din motive publicitare), în fiecare an cineva se dă în spectacol. Așa s-a întâmplat și acum, când niște turiști au venit cu elicopterul
într-un club nou-deschis. Evident, la aterizare echipele de televiziune erau pregătite să filmeze momentul. Elicopterul nu a aterizat însă pe heliportul special amenajat, ci în parcarea auto, fiind la un pas de dezastru.

O altă aroganță (cu iz publicitar) a fost presupusa vânzare a unei sticle de șampanie pentru care cineva ar fi plătit 100.000 de euro, deci cât un apartament într-o zonă bună a Constanței. O astfel de sticlă de șampanie poate fi găsită la vânzare, pe site-uri specializate, cu 60.000 de euro.

Drogurile, o constantă

Oricât ar fi de diferite, nordul și sudul litoralului au și unele lucruri în comun: traficul și consumul de droguri. Într-o singură zi, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care au acționat precădere în stațiunea Mamaia, au întocmit 8 dosare penale privind infracțiuni de trafic de droguri de risc și de mare risc, 21 de persoane fiind cercetate, din care 15 străini. Polițiștii nu au putut oferi informații suplimentare pentru că anchetele sunt în derulare. Nici jandarmii nu au stat degeaba, ci  au surprins în Mamaia şi Vama Veche unsprezece persoane care aveau asupra lor droguri. Din păcate, consumul de droguri a dus și la situații critice. Cel puțin cinci tineri au ajuns direct de la distracție la spital, unii, cum ar fi o fată din Polonia, în stare gravă.

Se poate și ieftin

Pentru cei care nu au avut mii de euro la dispoziție, litoralul a oferit și posibilități de cazare ieftine. Cel mai puțin au costat locurile în campinguri, circa 35 de lei pe noapte, sau amplasarea cortului într-un loc special amenajat. De mâncat se poate mânca pe litoral și la restaurante de fițe, dar și la autoserviri cu prețuri convenabile sau chiar de la alimentară. Un bun exemplu este Vama Veche, locul unde se poate mânca și o friptură suculentă Black Angus, dar și un sandviș care costă numai câțiva lei.

Aproape 80.000 de turiști

Așteptările specialiștilor au fost date peste cap. Dacă înainte de vacanța de 1 Mai spuneau că pe litoralul românesc sunt așteptați circa 40.000 de turiști, de 1 mai se înregistra, potrivit statisticilor oficiale ale Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, un număr aproape dublu: 78.431. Cei mai mulți au ales Mamaia (40.150) și Vama Veche (17.600), iar pe următoarele locuri se situează Năvodari (9.700), Costinești (3.000), Neptun (2.933), Mangalia (2.200), Eforie (2.015), Constanța (570) și Techirghiol (260). Ca de fiecare dată în ultimii ani, o parte importantă din turiștii care vin în Mamaia o constituie străinii. Îi aduce aici în special Festivalul Sunwaves, care are loc în nordul stațiunii.

Vacanța trece, problemele rămân

În ciuda valului de turiști peste așteptări, problemele litoralului rămân aceleași și nu au fost încă rezolvate. Printre ele se numără infrastructura deficitară, de la drumuri și parcări la imobile lăsate în paragină. De asemenea, la bile negre se mai pot trece lipsa spațiilor verzi, mai ales în stațiunea Mamaia, sufocată de construcții, câinii fără stăpân, calitatea serviciilor, lipsa evenimentelor (numai 17 anunțate de Primăria Constanța până acum, de exemplu, din care un sfert sunt gastronomice, comparativ cu 185, cât a organizat Cluj-Napoca anul trecut).  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă