3.9 C
București
luni, 4 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieCum poți proceda în cazul atragerii răspunderii administratorului unei societăți în România?

Cum poți proceda în cazul atragerii răspunderii administratorului unei societăți în România?

Administratorul societății este responsabil pentru toate acțiunile sau inacțiunile sale în conformitate cu obligațiile acestuia prevăzute de legislația aplicabilă și prevederile actului constitutiv al societății, transmite Societatea de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, într-un comunicat de presă.

Administratorul răspunde solidar cu privire la îndeplinirea hotărârilor adunărilor generale și activitățile predecesorii lui imediați. Neîndeplinirea oricărei obligații aflate în sarcina acestuia poate atrage răspunderea administratorului, caz în care un avocat specializat în dreptul corporativ și drept comercial în România vă poate oferi consultanță juridică cu privire la drepturile și obligațiile administratorului unei societăți în România și prevenirea oricărei situații care ar putea duce la răspunderea administratorului unei societăți în România.

Acțiunea în răspundere împotriva administratorului unei societăți în România reprezintă o prerogativă a adunării generale a asociaților și poate fi exercitată în situația în care administratorul nu ia acțiunile necesare pentru împiedicare producerii unui prejudiciu pentru societate. Cu toate acestea, în astfel de cazuri trebuie să se dovedească faptul că administratorul putea lua anumite acțiuni și nu a făcut-o sau că, din contră, a luat anumite acțiuni care au dus la producerea prejudiciului respectiv.

Totodată, Codul Civil menționează că răspunderea administratorului unei societăți în România poate fi angajată pentru abaterile constatate în executarea obligației lui de supraveghere, când dauna nu s-ar fi produs dacă acesta ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcției lui.

Efectul acțiunii în răspundere împotriva administratorului unei societăți în România este demiterea lui imediată din funcție, decisă în cadrul adunării generale a asociaților, cu titlu de sancțiune pentru administratorul care nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile. Din acest motiv, Societatea Românească de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații recomandă persoanelor care au calitatea de administrator al unei societăți în România apelarea la serviciile unui avocat specializat în drept corporativ și drept comercial pentru a vă oferi consultanță juridică și reprezentare cu privire la situațiile în care se poate atrage răspunderea administratorului.

Având în vedere complexitatea atribuțiilor administratorului unei societăți în România și a prevederilor legislative, un avocat specializat în dreptul corporativ și drept comercial în România vă poate oferi toate informațiile necesare cu privire la riscurile atragerii răspunderii și posibilităților de soluționare a litigiilor care au ca obiect atragerea răspunderii administratorului unei societăți în România.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă