3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieCe condiții va avea Elena Udrea la închisoare

Ce condiții va avea Elena Udrea la închisoare

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a explicat în ce condiții va fi închisă Elena Udrea la penitenciarul Târgșor, după ce va fi extrădată în țară.

Președintele FSANP, Cosmin Dorobanțu, a afirmat că Elena Udrea va avea parte de condiții mai bune în penitenciar, decât bătrânii din azile, sau copiii din orfelinate. Reprezentantul sindicatului a transmis un comunicat prin care a specificat care vor fi condițiile de care va avea parte Elena Udrea în penitenciar. Reprezentantul sindicatului a menționat că fostul ministru va avea parte de un meniu diversificat, de plimbări în aer liber în spațiile special amenajate, dar și de acces la TV, potrivit fsnap.ro.

„Specificul Penitenciarului Ploiești-Târgșorul Nou este reprezentat de celule concepute pentru cazarea la comun a persoanelor private de libertate femei. Din punct de vedere al spațiului asigurat Elenei UDREA, garantăm opiniei publice că va fi optim pentru respectarea unui spațiu minim individual de 4 mp pe toată perioada executării pedepsei de către fostul ministru.

Camerele de deţinere asigură fiecărei persoane pat individual, sunt dotate cu mobilier specific, instalaţii de încălzire şi utilităţi igienico-sanitare, astfel încât fiecare persoană deținută să aibă acces permanent la apă potabilă și zilnic la apă caldă, acces nerestricționat și permanent la grupurile şi instalaţiile sanitare pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, și a celorlalte nevoi specifice genului, ori de câte ori este necesar, în condiţii de igienă şi intimitate.

Spațiile de deţinere sunt amenajate, astfel încât să permită iluminatul natural şi artificial precum şi aerisirea optimă a acestora. În fiecare cameră sunt montate mese pentru servirea hranei, rafturi pentru depozitarea produselor, cuiere şi bănci iar în baie rafturi pentru păstrarea încălţămintei. Celelalte bunuri de folosinţă îndelungată sunt păstrate la magazia penitenciarului unde deţinutele au acces conform programului stabilit”.

Grupurile sanitare sunt dotate cu chiuvetă, duș, oglindă, etajeră şi vas WC, compartimentate astfel încât să asigure intimitatea persoanelor custodiate. Cabinele de toaletă sunt despărţite de grupul sanitar prin intermediul uşilor PVC, având asigurată ventilaţie naturală printr-o fereastră.

Accesul la apă potabilă este asigurat permanent, prin racordarea Penitenciarului Ploiești-Târgșorul Nou la o sursă autorizată proprie. Calitatea apei, este certificată periodic prin buletine de analiză, scopul fiind acela ca valorile să corespundă normelor în vigoare.

Apa caldă este distribuită în cadrul tuturor secțiilor de deținere, zilnic, în intervalul orar stabilit prin programul aprobat de directorul locului de deținere.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...

Cum îmi amintesc anul 2024

Un bal mascat într-un castel gotic, unde fiecare invitat poartă o mască eclatantă, dar pașii îi trădează nesiguranța. Este anul în care România a...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...
Ultima oră
Pe aceeași temă