13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialHarghita: 430 de absolvenţi s-au înregistrat pentru a primi ajutor de şomaj

Harghita: 430 de absolvenţi s-au înregistrat pentru a primi ajutor de şomaj

Directorul AJOFM Harghita, Tiberiu Pănescu, a declarat, pentru Agerpres, că, începând cu 1 iunie, s-au înregistrat 402 absolvenţi de liceu, 19 de şcoală profesională şi nouă tineri care au terminat cursurile unei instituţii de învăţământ superior, iar dintre aceştia, 41 şi-au găsit deja un loc de muncă.

De asemenea, până în 30 iulie, data limită până la care se pot înregistra în evidenţele AJOFM, s-au mai programat online peste 70 de tineri, numărul total urmând să ajungă la aproximativ 500.

Potrivit prevederilor legale, tinerii absolvenţi care s-au înregistrat în primele 60 zile de la absolvire pot primi, pe o perioadă de maximum şase luni, o indemnizaţie de 250 lei pe lună, iar dacă îşi găsesc un loc de muncă, beneficiază de indemnizaţie de inserţie, de 1.500 lei.

Numărul absolvenţilor care se înregistrează în evidenţele AJOFM Harghita a scăzut constant în ultimii ani, motivele fiind, pe de o parte, demografice, întrucât numărul elevilor scade, iar pe de altă parte sunt legate de reducerea numărului de absolvenţi care promovează Bacalaureatul, dar şi de creşterea numărului celor care aleg să plece în străinătate, imediat cum termină liceul.

Cele mai citite

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

Românii din Spania se încred în România: trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă

Repatriot, platforma care conectează românii din afara granițelor cu țara, a condus misiunea economică România-Spania, desfășurată în perioada 21-27 martie în Barcelona și Insulele...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...
Ultima oră
Pe aceeași temă