„Mesajele sunt adresate ministrului Energiei, Virgil Popescu, şi decidenţilor din instituţie, care refuză să accelereze tranziţia energetică verde în România, acordând în acelaşi timp, ilegal, sume generoase din bani publici subvenţionării cărbunelui. Activiştii intenţionează să rămână pe poziţii până la încheierea programului de lucru al Ministerului, urmând ca în perioada următoare să continue să transmită aceleaşi mesaje ministrului, în diverse moduri, până când acesta va prioritiza energiile regenerabile. Arderea cărbunelui pentru producerea energiei electrice generează, la nivel mondial, cele mai multe emisii de gaze cu efect de seră. Acestea cauzează încălzirea globală şi accentuează efectele schimbărilor climatice, pe care le resimţim cu toţii: secetă, furtuni, inundaţii, temperaturi anormale, distrugeri ale biodiversităţii. Cărbunele e şi o problemă pentru sănătate: aproximativ 20.000 de decese premature şi 10.000 de cazuri de bronşită cronică sunt cauzate anual în Europa de aerul toxic generat de arderea cărbunelui”, spun activiştii într-un comunicat.
Ei arată și că valoarea costurilor de sănătate, cauzate de arderea cu cărbune, se ridică la aproximativ 60 de miliarde de euro, anual.
În viziunea organizaţiei non-guvernamentale, planurile de eliminare a cărbunelui trebuie să conţină măsuri care să susţină sistemul energetic naţional şi care să asigure locuri de muncă alternative decente pentru oamenii care lucrează acum în industria mineritului.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, spune însă că activiştii de la Greenpeace cer eliminarea cărbunelui din mixul energetic, dar nu propun măsuri concrete şi nu spun nimic despre minerii care îşi câştigă pâinea din asta.
„Am fost şi sunt un om al dialogului, dar nu am să girez niciodată extremele. Am răspuns invitaţiei de a avea un dialog cu cei de la Greenpeace pentru că şi pe mine, ca ministru al Energiei, dar şi ca părinte, mă preocupă să luăm decizii pentru viitor, pentru un mediu curat. Cu surprindere am constatat astăzi că activişti de la Greenpeace au venit la sediul Ministerului Energiei să ceară eliminarea cărbunelui din mixul energetic, fără să propună soluţii concrete. Mai mult chiar, ironic aş putea spune, reclamă următoarele: „Oamenii au un viitor. Cărbunele nu”. Dar despre oamenii de acum, minerii care îşi câştigă pâinea din asta nu aveţi nimic de spus? Sau ei nu sunt tot oameni? Aşa cum am tot spus, lucrăm să adoptăm cele mai bune soluţii pentru a respecta angajamentele României în planul de decarbonare, însă ne preocupăm şi de latura socială, ca să nu lăsăm pe nimeni în urmă”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.