Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi să intervină în noaptea de miercuri spre joi, după ce un microbuz în care se aflau zece persoane a căzut în râul Bistriţa, la podul de peste canalul acestui râu din satul Viişoara.
UPDATE Ultima persoană dată dispărută a fost găsită decedată. Numărul morților a ajuns la nouă.
UPDATE Echipele de la ISU au descoperit trupul unei a opta victime, care inițial fusese dată dispărută.
O singură persoană aflată în microbuz a fost salvată, iar şapte dintre călători şi-au pierdut viaţa, acestora fiindu-le făcute manevre de resuscitare, fără succes însă. Autorităţile continuă căutările pentru alte două persoane care se aflau în microbuz.
Potrivit primelor informaţii, autovehiculul venea de la Arad. În acest caz a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.
Autorităţile continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.