Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

FOTO Arad: Imagini cu porci căutând mâncare printre gunoaie

Imagini cu porci care caută mâncare printre gunoaiele strânse pe străzi din Arad, inclusiv între blocurile din cartiere, au fost postate, joi, pe Facebook de mai mulţi arădeni.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 10.05.2018 - 14:10

Tot joi, Pirmăria Arad a dat un ultimatul firmei, care riscă rezilierea contractului, în timp ce Garda de Mediu a mai aplicat o amendă de 90.000 de lei.

Arădenii se declară în continuare revoltaţi de situaţia gravă din oraş, pentru că pe străzi mai pot fi văzute cantităţi mari de deşeuri menajere în jurul containerelor negolite de firma de salubrizare.

Zeci de imagini sunt postate pe Facebook din mai multe zone ale oraşului, iar unele prezintă porci care căutau mâncare, joi dimineaţă, printre gunoaiele aflate în cartiere.

”Arad, 10 mai 2018. Bună dimineaţa Cartier Alfa! În sfârşit a trimis Retim-ul echipa şi la noi în cartier. Aradul capitală europeană, Aradul verde, asta înseamnă regenerare urbană!?!? Mulţumim echipei Retim pentru promptitudinea de a curăţa gunoiul din satul-cartier Alfa. Poze proaspete din această dimineaţă”, scrie Aurelia Cobzariu lângă pozele postate, arădeanca fiind ironică la adresa firmei de salubrizare, care de fapt nu ridicase gunoiul din cartier.

Astfel de mesaje sunt cu sutele în ultimele zile, iar instituţiile de control ale statului au arătat că termenele primite de Retim Ecologic Service SA pentru ridicarea tuturor deşeurilor nu au fost respectate.

Reprezentanţii Gărzii de Mediu Arad au declarat, joi, pentru News.ro, că ultima amendă aplicată firmei este de marţi, în sumă de 90.000 de lei pentru ”nerespectarea măsurii de salubrizare a oraşului”. Astfel, Retim are cinci amenzi doar de la Garda de Mediu, în valoare de 340.000 de lei, la care se adaugă zeci de amenzi de la Poliţia Locală şi alte instituţii, toate depăşind 400.000 de lei de la începutul ”crizei gunoaielor”.

Joi, Primăria Arad a transmis un comunicat de presă în care arată că dă un ultimatum firmei Retim.

”Primăria municipiului Arad dă un ultim termen de revenire la normalitate Retim. Este vorba despre ziua de duminică, 13 mai 2018. Dacă nici noua strategie adoptată de operatorul de salubrizare, respectiv respectarea traseelor iniţiale de colectare a gunoiului menajer, nu va da rezultate, începând de săptămâna viitoare Primăria Arad va analiza posibilitatea de a ieşi din asocierea ADI SIGD Arad. Acesta este primul pas necesar pentru a putea gestiona în mod direct un nou contract de salubrizare menajeră pe municipiul Arad. Nici Primăria, nici cetăţenii nu pot fi bătaia de joc a nimănui!”, afirmă, în comunicat, viceprimarul  Călin Bibarţ.

Deşi săptămâna trecută operatorul de salubrizare a primit termen de la autorităţi şi de la însuşi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, să ridice toate gunoaiele menajere din Arad cel târziu până duminică, acest lucru nu s-a întâmplat.

Vineri, ministrul Mediului, vicepremierul Graţiela Gavrilescu, a decis, în urma unei vizite în Arad, să trimită corpul de control la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) - Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor, autoritate care a organizat licitaţia pentru stabilirea operatorilor de salubrizare în judeţ şi care este coordonatoare a operaţiunilor.

”Criza gunoaielor” a apărut în 24 aprilie, după ce o nouă firmă - RETIM Ecologic Service SA - a preluat activitatea de ridicarea a deşeurilor menajere, în urma unei licitaţii publice. Mii de arădeni au postat pe reţelele de socializare fotografii în care arată cum pe străzi s-au format depozite mari de deşeuri pe lângă containere, care nu au mai fost golite.

Comentarii

loading...