Potrivit acestuia, 1.186 de contestaţii sunt la Limba română şi 1.963 la Matematică.
La limba maternă au fost depuse 25 de contestaţii.
Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate sâmbătă, atât la avizierul unităţilor de învăţământ, cât şi online pe site-ul evaluare.edu.ro.
Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.
Ministerul Educaţiei e centralizat rezultatele la Evaluarea Naţională publicate marţi, iar statistica generală arată că puţin peste 70% dintre elevii care au susţinut probele au reuşit să obţină medii mai mari sau egale cu 5, un număr de 319 candidaţi primind media 10.
„Situaţia statistică generală relevă că din cei 142.847 de candidaţi prezenţi, un număr de 104.972 de candidaţi a obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) – 73,5%. Dintre aceştia, 319 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Rata de participare a fost de 94,8%: 142.847 de candidaţi prezenţi dintr-un total de 150.603 elevi înscrişi”, au precizat reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, la proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste 5 (cinci) 118.969 de candidaţi (83%), în timp ce 2.089 de candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece). La proba de Matematică 87.577 de candidaţi (61,3%) au note peste 5 (cinci), iar 1.903 candidaţi au obţinut nota 10 (zece).
Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.