Noul ministru al Mediului, Costel Alexe, provine din PNL și, drept urmare, nu poate avea o relație bună cu Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, care este unul dintre liderii PSD.
Relația dintre cei doi oficiali a devenit tot mai tensionată, în ultimele zile, după ce ministrul Costel Alexe a anunțat că Bucureștiul se află în topul, nefericit, al celor mai poluate trei orașe din România. Imediat, ministrul Mediului a fost întrebat cum rezolvă această problemă, iar Costel Alexe a răspuns că o va demite pe șefa Gărzii Naționale de Mediu, Gabriela Dorojan, care se află pe această funcție din anul 2018 (adică din timpul guvernării PSD).
Doar că, dacă Gabriela Dorojan e demisă din funcția de comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, împreună cu ea va pleca din această instituție, aproape cu certitudine, și șefa ei de cabinet, Angelica Cobzaru (45 de ani), care este sora mai mică a Gabrielei Firea.
Acest efect colateral face ca Gabriela Firea să fie și mai supărată pe ministrul Costel Alexe.
Zarurile par a fi aruncate, după ce, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a anunţat, pe internet, că va solicita premierului Orban s-o elibereze pe Gabriela Dorojan din funcția de comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), întrucât această funcție este de secretar de stat.
„În urma discuţiilor avute în ultima perioadă cu doamna comisar general, Gabriela Dorojan, am convenit de comun acord că este oportună încetarea calităţii de comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, propunere ce va fi avansată către Guvernul României”, a precizat Costel Alexe.
Ministrul a anunțat și că a solicitat, de la GNM, planul de acţiuni de monitorizare şi control pe care instituţia le-a dispus în perioada 2014 – 2019 în cele trei orașe cele mai poluate din România: Braşov, Bucureşti şi Iaşi.
„Am solicitat în această dimineaţă Comisariatului Naţional al Gărzii de Mediu să îmi pună la dispoziţie planul de acţiuni de monitorizare şi control pe care Garda Naţională de Mediu le-a dispus în perioada 2014-2019 pentru trei aglomerări urbane – Braşov, Bucureşti şi Iaşi, precum şi raportul detaliat privind gradul de implementare al măsurilor prevăzute în cele trei planuri de calitate a aerului. Vreau să îi asigur pe toţi românii, indiferent de judeţul în care locuiesc, că atât timp cât voi fi în funcţia de ministrul al Mediului, Apelor şi Pădurilor, vor avea în mine un aliat şi îmi voi desfăşura activitatea cu bună credinţă, în interes public, transparent şi fără jumătăţi de măsură! Reducerea poluării, îmbunătăţirea calităţii aerului şi creşterea calităţii vieţii rămân obiective fundamentele ale acestui mandat!”, a precizat Costel Alexe.