5 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăSocialEducațieSalarii mai mari în Educație – dubiu

Salarii mai mari în Educație – dubiu

Sindicaliștii din învățământ nu cred că Guvernul vrea să majoreze salariile profesorilor, în ciuda declarației ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.

Reprezentanții angajaților din sistemul de învățământ preuniversitar apreciază că bunele intenții ale ministrului Educației nu pot avea niciun efect, în lipsa unui acord între partidele ce alcătuiesc coaliția de guvernare privind salariile profesorilor.

“Este doar o declarație și o bună intenție a ministrului Educației. Cât timp salariile din Educație sunt poziționate în treimea inferioară a grilei de salarizare pentru întreg sectorul bugetar, în timp ce în toate statele europene și nu numai, salariile angajaților din Educație se află în treimea superioară, cred că nu mai are rost să discutăm. De intenții și declarații ne-am săturat. Mai așteptăm și fapte, pentru că, până acum, nu am avut parte decât de justificări din partea unor politicieni, din partea parlamentarilor, din partea premierilor, de ce nu se pot aloca mai mulți bani pentru Educație. Lucrurile care sunt concrete, până la urmă: haideți să ne uităm la angajamentele asumate de cei care au negociat PNRR! Până în 2026 – 2027, alocări constante pentru Educație de doar 2,26%? Atunci, de unde salariile acelea conform cărora debutantul ar trebui să plece de la salariul mediu net pe economie? În momentul de față, nu este decât o simplă declarație și bune intenții ale ministrului Educației. Mai departe, nu am văzut reacții din partea partidelor politice din arcul guvernamental și nu numai. Și, bineînțeles, nici din partea premierului și a Guvernului României în totalitate”, a declarat, pentru “România liberă”, președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) “Spiru Haret”, Marius Nistor.

Acesta atrage atenția că protestele angajaților din învățământ s-ar putea amplifica.

“Ele (n.r. – protestele) pot fi și amplificate. Oamenii sunt foarte nemulțumiți, s-au săturat de disputele acestea din cadrul Coaliției, se confruntă cu scăderea nivelului de trai, cu creșterea inflației, iar soluțiile pe care le oferă în momentul de față Executivul sunt destul de întârziate și insuficiente”, ne-a mai spus Nistor.

Declarația lui Cîmpeanu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, propune ca profesorii debutanţi să fie plătiţi la nivelul salariului mediu pe economie, pentru ca nivelul de pornire în carieră să fie motivant.

„Deşi am susţinut şi susţin în continuare punctual obligaţia de plată a diferenţelor salariale, o anumită parte a fost plătită, alta a fost prorogată. (…) Susţin ca salarizarea profesorilor debutanţi să se facă la nivelul salariului mediu pe economie, apoi salariul să crească în funcţie de avansul în cariera didactică şi de calităţile demonstrate ale fiecărui cadru didactic, dar trebuie să începem de la un nivel motivant”, a afirmat, miercuri, Cîmpeanu, după ce a participat la evenimentul „Starea Naţiunii: Nivelul literaţiei digitale în România”.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă