4.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieRezidențiatul ar putea trece la Educație

Rezidențiatul ar putea trece la Educație

O inițiativă legislativă din Camera Deputaților ar putea transmite organizarea Rezidențiatului de la Ministerul Sănătății la cel al Educației.

În prezent, Rezidențiatul este organizat de Ministerul Sănătății, în timp ce Ministerul Educației are rol în elaborarea și aprobarea metodologiei de examen.

Acest lucru s-ar putea schimba dacă un proiect legislativ “pentru completarea art. 174 din Legea educației naționale nr. 1/2011” de la Camera Deputaților ar putea fi aprobat de Senat, care este cameră decizională.

„Ministerul Educației organizează admiterea în rezidențiat pe locuri și pe posturi, prin concurs național, cu tematică și bibliografie unică, în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin comun al Ministrului Educației și al Ministrului Sănătății, la propunerea universităților de medicină și farmacie acreditate și a universităților care au în structură facultăți de medicină, medicină dentară și farmacie acreditate”, prevede articolul ce ar  putea fi inclus în Legea 1/2011.

Proiectul de lege mai prevede că: „Specialitățile și durata pregătirii prin rezidențiat se stabilesc prin ordin comun al Ministrului Educației și al Ministrului Sănătății, cu avizul Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Stomatologi din România și Colegiului Farmaciștilor din România, după caz”.

Contractele încheiate de medicii rezidenți

„Medicii rezidenți încheie, după promovarea concursului de admitere în rezidențiat, un contract de studii cu universitățile de medicină și farmacie acreditate sau cu universitățile care au în structură facultăți de medicină, medicină dentară și farmacie acreditate, care organizează programul de pregătire în rezidențiat la care au fost repartizați și un contract individual de muncă cu unitatea sanitară în cadrul căreia își vor desfășura activitatea. Salarizarea medicilor rezidenți se asigură de către Ministerul Sănătății, în acord cu prevederile legale în domeniu”, se mai precizează în inițiativa legislativă.

Proiectul mai prevede că: „Pregătirea în rezidențiat este coordonată de departamentele de pregătire în rezidențiat existente în cadrul universităților de medicină și farmacie acreditate sau în cadrul universităților care au în structură facultăți de medicină, medicină dentară și farmacie acreditate, care organizează programe de pregătire în rezidențiat”.

Acesta nu este singurul proiect de modificare a Legii 1/2011 controversat, în Parlament mai fiind promovată o inițiativă legislativă ce ar ușura schimbarea destinației unei școli de către primari.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Cum să creezi un impact vizual impresionant prin detalii subtile în decorul casei tale

În lumea designului interior, detaliile mici au puterea de a transforma un spațiu obișnuit într-unul remarcabil și memorabil. Chiar dacă pot părea nesemnificative...

Edi Iordănescu își continuă cariera în străinătate. „Nu se pune problema să antrenez în România!”

Fostul selecționer al României exclude o revenire în Superligă, anunțând că este aproape de a semna cu o echipă din afara țării. Edward Iordănescu, liber...

Cele mai eficiente resurse pentru pregătirea examenelor școlare din 2025 

În decursul anilor, materialele și metodele de pregătire pentru examenele școlare s-au schimbat și s-au dezvoltat, adaptându-se la modificările din sistemul de învățământ....
Ultima oră
Pe aceeași temă