3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieReacția lui Bode, după verdictul de plagiat grosolan din partea UBB

Reacția lui Bode, după verdictul de plagiat grosolan din partea UBB

Lucian Bode acuză Universitatea Babeș Bolyai că a folosit o „judecată de valoare goală de semnificație academică” în analizarea tezei sale de doctorat.

„Cu privire la hotărârea de astăzi a Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, fac următoarele precizări:

1. Este absolut uluitor demersul de analizare a unei lucrări redactate în 2018 folosind norme actualizate în 2020-2022. E un precedent extrem de periculos nu doar pentru lumea academică, dar și pentru principiile care guvernează statul de drept. Vorbim despre aplicarea retroactivă a unor norme, fapt care plasează sub același stigmat toate lucrările redactate înainte de 2022. Este o fractură logică și un demers absurd pe care nu îl poate accepta nimeni ca fiind valid sau legitim.

2. Metoda de citare folosită este în deplină concordanță cu standardele academice de la momentul susținerii tezei în 2018. Este o realitate pe care o voi repeta ori de câte ori va fi nevoie. Sintagma „profund viciată” e o apreciere subiectivă a Comisiei, o judecată de valoare goală de semnificație academică, cât timp normele au fost respectate.

3. În ultimii ani, teza mea de doctorat a parcurs absolut toate etapele de analiză și a trecut cu succes prin toate filtrele de verificare. Aceasta a fost verificată anti-plagiat de către Universitatea Babeș-Bolyai și de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), iar ambele instituții, în mod oficial, au certificat autenticitatea lucrării. Este o altă realitate pe care o voi aminti, public, de câte ori va fi necesar.

4. Procedural și legal, există cel puțin două probleme izbitoare:

• Conform legii, Comisia de Etică se poate pronunța doar în ceea ce privește soluționarea sesizărilor privitoare la abateri ale membrilor comunității universitare, iar eu nu sunt parte a acestei comunități, în mod evident, fapt confirmat de pct. 8 alin. (3) din Hotărârea nr. 1 din 2023 a Comisiei de Etică.

• Curtea Constituțională a clarificat inadmisibilitatea absolută a activității oricărei alte comisii de a reexamina cele stabilite de comisia de doctorat și validate de către CNATDCU. Ca atare, demersul Comisiei de Etică încalcă flagrant decizia Curții Constituționale.

Cu acțiunea pe care am deschis-o în instanță, vreau să mă asigur că legea este respectată, indiferent de cine este vorba. Este un drept, dar și o obligație pe care o am ori de câte ori se încalcă legea.

Faptul că aceste atacuri concertate ale USR și ale sateliților săi asupra mea și asupra Partidului Național Liberal au devenit absurde, este evident pentru toată lumea. La fel de evidente sunt presiunile și atacurile la adresa Universității Babeș-Bolyai în toată această perioadă.

Regret faptul că Universitatea Babeș-Bolyai s-a grăbit să dea curs acestor presiuni, fără a aștepta soluția instanței de judecată.

Drept urmare, voi merge înainte, în instanță, pentru că este singura cale corectă și legitimă pentru a tranșa acest caz care a depășit nu doar limitele legii, dar și ale rațiunii”, a transmis Lucian Bode.

UBB despre teza de doctorat a lui Bode: Suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate

Comisia de etică a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a stabilit cu privire la teza de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, secretar general al PNL, că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de instituţia de învăţământ.

„Comisia de etică a UBB a adoptat în data de 09.01.2023 Hotărârea Nr. 1 din 2023 ca urmare a autosesizării în urma unor noi informaţii cu privire la suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a Dl. Lucian Bode. Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate”, arată comunicatul instituţiei de învăţământ superior din Cluj-Napoca.

Potrivit acesteia, în lipsa posibilităţii legale de a aplica sancţiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunităţii academice, Comisia îi solicită corecturi la teză şi retragerea cărţii publicate pe baza tezei.

De asemenea, se vor sesiza consiliile naţionale (CNATDCU/Consiliul Naţional de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii, mai precizează reprezentanţii UBB, în comunicatul menţionat.

„În prima sesizare la această teză, UBB a primit o serie de suspiciuni de plagiat şi a identificat altele în plus, în baza analizei integrale a tezei cu două softuri antiplagiat. (…) În esenţă, s-au confirmat cele mai multe suspiciuni, s-au dispus măsuri de corectare şi s-a sesizat CNATDCU pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii. În plus, pentru transparenţă, UBB a semnalat pe site-ul propriu în zona tezelor susţinute la universitate, faptul că teza este afectată de abateri de la etica cercetarii: ‘Starting from several complaints, this thesis was examined in the fall of 2022 for deviations from the ethical standards for publication. The resolution of the UBB Ethics Commission, including concrete actions for several corrections and sanctions, can be found here’. În urma sesizării din oficiu, Comisia a analizat noile suspiciuni de abatere de la etica academică în redactarea tezei de doctorat, iar prin recenta Hotărâre nr. 1/2023, s-a confirmat majoritatea acestor suspiciuni, s-au dispus măsuri de corectare şi retragere a cărţii, şi se vor sesiza consiliile naţionale (CNATDCU/Consiliul Naţional de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii”, mai arată sursa citată.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) informase, în 24 noiembrie, că a reluat analiza tezei de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, în urma apariţiei în spaţiul public a unor noi suspiciuni de plagiat.

Reprezentanţii universităţii au anunţat că vor fi cooptaţi în analiză şi experţi internaţionali independenţi, având în vedere interesul public faţă de acest caz.

„Reamintim faptul că abaterile de etică se analizează exclusiv în urma unor sesizări sau prin autosesizare când există în spaţiul public dovezi clare şi doar în limitele acestora. Orice altă abordare ar fi ilegală şi contrară prezumţiei de nevinovăţie, depăşind şi practicile academice standard. De asemenea, pornind de la bunele practici internaţionale, precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesaţi”, se mai menţionează în comunicat.

Universitatea clujeană anunţa, pe 2 noiembrie, că a înaintat către CNATDCU şi Ministerul Educaţiei informarea referitoare la o primă hotărâre a Comisiei de Etică cu privire la teza de doctorat a lui Lucian Bode. UBB preciza atunci că nu s-a analizat valoarea conţinutului ştiinţific al lucrării, care nu face obiectul demersului de etică. În schimb, Hotărârea Comisiei de Etică a UBB a identificat „în mod clar” existenţa unor abateri etice şi a făcut recomandări interne şi pentru Lucian Bode, care însă nu-i pot fi impuse direct, nemaifiind în relaţii contractuale cu universitatea.

„Comisia de Etică a UBB nu are în atribuţii analiza păstrării sau retragerii titlului de doctor, demers care ţine de CNATDCU/ minister, prin analize proprii, motiv pentru care Comisia de Etică a UBB, depistând probleme etice, a făcut informarea către CNATDCU. Dacă se constată alte probleme etice, care nu sunt evidenţiate de softurile antiplagiat sau nu au fost identificate de analiza Comisiei, acestea pot fi semnalate oricând şi analizate suplimentar, în cadrul Comisiei de Etică a UBB şi/sau direct la CNATDCU”, a mai transmis UBB.

UBB făcuse publice, anterior, concluziile analizei Comisiei de etică asupra tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, constatându-se că există ”o serie de abateri de la bunele norme de publicare – erori de citare şi unele fragmente plagiate”. Comisia de etică preciza că nu poate dispune sancţiuni în acest caz, dar solicita autorului şi editurii care a publicat lucrarea să corecteze inadvertenţele identificate.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă