-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSocialEducațiePremierul cheamă la consultări sindicatele din Educație, după ce a cerut performanță...

Premierul cheamă la consultări sindicatele din Educație, după ce a cerut performanță în învățământ

Premierul Marcel Ciolacu va avea o întâlnire de consultări cu liderii sindicatelor din Educație, imediat după ce a cerut să fie stabilite „criterii de performanță în învățământ”.

Potrivit programului anunțat de Guvernul României, premierul va avea consultări cu reprezentanții sindicatelor din Educație în ziua de luni, 11 decembrie 2023, de la ora 16.

Acest program al premierului a fost anunțat de Executiv în ziua de duminică, 10 decembrie. Cu două zile mai înainte, la 8 decembrie, la Palatul Victoria s-a desfășurat cea mai recentă ședință de Guvern. În acel context, primul-ministru se declara nemulțumit de rezultatele obținute de elevii din România la testele PISA.

„Educația va avea cel mai mare buget din istorie anul viitor. Salariile profesorilor vor fi majorate așa cum am promis. Însă după rezultatele României la testele PISA, cred că se impun și criterii de performanță în învățământ. Orice cheltuială trebuie însoțită și de o reformă și să aibă ca rezultat performanța”, declara premierul Ciolacu, în ședința de Guvern din 8 decembrie 2023.

Interesant este faptul că, în paralel, ministrul Educației, Ligia Deca, încerca să susțină că rezultatele elevilor români la testele PISA nu sunt mai slabe în anul 2023 decât în alți ani. După cum se știe, înainte să fie numită ministru al Educației, Ligia Deca a fost consilieră a președintelui Klaus Iohannis și a lucrat împreună cu șeful statului la elaborarea programului „România Educată”. Se poate considera că rezultatele slabe la testele PISA indică eșecul programului „România Educată”.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Venituri record pentru dezvoltarea de aplicații în 2024, în ciuda scăderii descărcărilor

Dezvoltatorii de aplicații au înregistrat venituri record în 2024, deși utilizatorii au instalat mai puține aplicații decât în ​​anul precedent App Store și Google Play...

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...
Ultima oră
Pe aceeași temă