12.2 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSocialEducațieMâine e grevă de avertisment în școli

Mâine e grevă de avertisment în școli

Sindicaliștii din Educație au anunțat că mâine, între orele 11:00 și 13:00, va fi organizată grevă de avertisment, în unitățile de învățământ, urmând ca pe data de 22 mai să fie declanșată greva generală.

În timpul grevei de avertisment, profesorii nu vor preda, dar vor supraveghea elevii, în cazul în care aceștia nu aleg să plece de la școală.

”Greva generală care va fi declanşată în data de 22 mai înseamnă încetarea lucrului. Fac un apel către părinţi să înţeleagă şi recomandăm în acelaşi timp să ţină copiii acasă, pentru sunt foarte multe situaţii în care sută la sută au votat pentru grevă sau procentele sunt foarte mari şi este mai înţelept să rămână copiii acasă, decât să vină la şcoală şi să nu aibă cine să stea cu ei. Dar acolo unde sunt colegi care au spus nu (grevei – n.r.) nu au decât să se ocupe de ei. Dar grevă înseamnă încetarea lucrului şi nu se pun absenţe, nu se predă, nu se evaluează”, a declarat președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Liderul FSLI a precizat că, potrivit legii, greva se face la locul de muncă, însă ”este bine ca elevii să stea acasă” pentru că profesorii pot sta în cancelarie pe perioada conflictului de muncă. Sindicaliştii au afirmat că acele cadre didactice care vor fi în grevă nu vor fi obligate să asigure supravegherea elevilor.

În ceea ce priveşte greva de avertisment anunţată a se desfăşura miercuri, între orele 11:00 şi 13:00, sindicaliştii au dat asigurări că elevii vor fi supravegheaţi în clase, însă nu se vor desfăşura, în acest interval orar, activităţi didactice.

”Nu se va desfăşura niciun proces instructiv-educativ, dar copiii vor fi supravegheaţi. Mâine nu îi trimite nimeni acasă. Este o grevă doar de două ore şi atunci în intervalul orar 11-13 îi vor supraveghea, astfel încât să nu fie niciun fel de problemă”, a precizat, la rândul său, liderul Federaţiei ”Spiru Haret”, Marius Nistor.

Sindicaliştii au cerut părinţilor înţelegere, explicând că au apelat la această formă de protest ”ca ultimă soluţie” pentru a-i determina pe guvernanţi să nu mai amâne luarea unor decizii vitale pentru sistemul de învăţământ. Liderii de sindicat le-au transmis elevilor că acţiunea de protest nu este una care să îi sperie, că aceasta este îndreptăţită şi că are rolul de a le asigura lor, elevilor, un viitor mai bun în ţară prin asigurarea unei finanţări corespunzătoare pentru educaţie.

Ei au precizat că, dacă nu se vor da examenele naţionale la acest final de an, vina nu va fi a angajaţilor din sistem, ci a guvernanţilor.

Președintele FNS “Alma Mater”, Anton Hadăr, a declarant că sunt multe universități în care majoritatea angajaților a semnat pentru grevă.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Chiriile cresc în marile orașe: București, Cluj și Brașov, în topul scumpirilor în 2024

În București, chiriile medii au crescut cu 11% de la an la an, prețul mediu pentru o garsonieră fiind de 382 euro/lună Chiriile solicitate pentru...

Dacia Bigster, cel mai scump model din istoria mărcii! Prețuri, motorizări și dotări

Dacia a dezvăluit oficial prețurile și detaliile complete ale noului SUV Bigster, primul model hibrid din gama mărcii și cel mai scump produs vreodată...

Președintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, sarcasm la adresa lui Donald Trump: America mexicană sună bine

Președintele mexican Claudia Sheinbaum a reacționat, miercuri, după ce președintele ales al SUA, Donald Trump, a spus că Golful Mexic va deveni "Golful Americii"...
Ultima oră
Pe aceeași temă