3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieÎnvățământul preuniversitar nu ia notă de trecere, studiu

Învățământul preuniversitar nu ia notă de trecere, studiu

Tot mai mulți români sunt nemulțumiți de învățământul preuniversitar autohton, iar media obținută este de 4.55, o arată un studiu #RomaniaDeschisa.

Ce părere au oamenii despre școala românească?

Studiul început în luna noiembrie și finalizat în luna ianuarie a acestui an scoate la iveală o percepție negativă asupra educației din ultimii 10 ani, 72% dintre cei 671 de participanți considerând calitatea învățământului preuniversitar fiind mai precară în prezent.

În ceea ce privește viziunea despre viitor, doar 15% dintre români s-au arătat optimiști, în timp ce mai mult de jumătate dintre respondenți consideră că sistemul educațional se va înrăutăți în următorii ani. Analiza răspunsurilor arată că percepția sumbră asupra viitorului școlii românești denotă o lipsă de încredere în reformele și măsurile anunțate de autorități.

Opinia colectivă vine și în urma perioadei de pandemie, ultimii doi ani aducând în prim-plan un sistem nepregătit să facă față cerințelor moderne.

Învățământul superior românesc, potrivit studiului

Nici învățământul superior nu pare a se bucura de încrederea românilor, 89% dintre aceștia fiind de părere că oportunitățile de dezvoltare intelectuală și profesională sunt mai numeroase pentru tinerii care aleg să studieze în afara țării.

Raportându-ne la caracteristicile demografice ale eșantionului, în cea mai mare parte respondenții au fost reprezentați de absolvenți de studii superioare, cu reședința în mediul urban și resurse peste medie, un segment care poate, cel mai probabil, să își trimită copiii la studii în străinătate.

„Ca inițiator #RomaniaDeschisa ar fi trebuit să mă bucur că pot promova proiectul pe baza unor rezultate relevante, care pot sta la baza unor viitoare reforme. Dar nu sunt bucuros. Deloc. Pentru că părerea a sute de părinți despre învățământul românesc – trecut, prezent și viitor – mă îngrijorează teribil. Singura mea speranță este că va fi un semnal de alarmă pentru toți cei interesați. Și ceva se va schimba.” – susține Cristian China-Birta, fondatorul proiectului #RomaniaDeschisa.

Cum arată școala ideală pentru români?

În ceea ce privește imaginea unei școli idealizate din România, aceasta s-ar axa pe aplicabilitate și adaptare la piața muncii, crescând relevanța materiei pentru vremurile actuale.

Viziunea respondenților aduce în prim-plan și un sistem educațional orientat către elev, care să țină cont de dorințele acestuia, să fie mai flexibil și să se poată adapta nevoilor sale. Principalele competențe pe care ar trebui să le dezvolte o școală ideală țin de comunicare, creativitate, competențe digitale și sociale, gândire critică sau inteligență emoțională.

Avem astfel de a face cu o imagine în oglindă a ceea ce înseamnă învățământul autohton în prezent pentru respondenți. Răspunsurile arată că oamenii asociază cel mai adesea sistemul educațional cu termenul „învechit”, „depășit”, „inadaptat” sau „conservator”.

Pentru o imagine completă asupra educației, studiul a luat în considerare și alternativa sistemului de stat. Mediul educațional privat se bucură de un grad de apreciere mai mare din partea respondenților, aproape jumătate din eșantion (46%) considerând că școlile private sunt mai bune.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă