Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Dr. Dan Aurel Nica: „Nu credeam că o să ajung să operez copii cu boli specifice bătrâneții“

Dan Aurel Nica și-a dedicat toată viața și cariera copiilor. Până acum a salvat mii de vieți, i-au trecut prin mână mii de trupuri mici cu diferite traumatisme și, cu toate acestea, încă vede lucruri care-l uimesc.

Share

Tudor Artenie 0 comentarii

Actualizat: 25.04.2018 - 08:33

Neglijența părinților, din cauza căreia copiii sunt răniți, este unul dintre ele. Sau că, din cauza sedentarismului și a ghiozdanelor tot mai grele care le afectează coloana vertebrală, a ajuns să opereze copii cu boli specifice bătrâneții.

RL: O știre recentă prezenta cazul unui copil de 2 ani care a căzut de la etajul al șaselea și a supraviețuit miraculos căderii. Fără „leziuni majore“, după cum spuneau medicii care l-au tratat…  

Dr. Dan Aurel Nica: A avut mare noroc. Dacă răsfoim statisticile Organizației Mondiale a Sănătății, descoperim că traumatismele cranio-cerebrale constituie principala cauză a deceselor în rândul populației sub 40 de ani. Aceste traumatisme reprezintă aproximativ două treimi din decesele în urma traumatismelor de orice fel. Iar marea problemă a celor care rămân în viață este că, în foarte multe cazuri, rămân cu probleme post-traumatice. Peste 11,5 milioane de europeni care au supravie-ţuit unor traumatisme cranio-cerebrale prezintă astăzi dizabilităţi fizice sau tulburări cognitive.

Cum arată statisticile noastre?

Nici statisticile noastre nu arată prea bine. Anul trecut, aproximativ 600 de copii cu vârsta între 0-1 an au fost aduși la camera de gardă a Spitalului „Grigore Alexandrescu“ în urma unor traumatisme cranio-cerebrale. Am internat 21 de copii cu vârsta între 0-1 an și am operat 8. De asemenea, am avut internați 16 pacienți cu vârsta între 1-2 ani. Pe doi dintre ei i-am operat.

Sunt copii foarte mici, depind de părinții lor sau de cei care au grijă de ei. Cum ajung să cadă, ce se întâmplă cu părinții lor, nu sunt atenți?

Fără îndoială, de vină sunt părinții. Gândiți-vă că majoritatea traumatismelor s-au produs prin cădere. Copiii au căzut din pat, dar au căzut și de pe masa de înfășat sau chiar de pe mașina de spălat. Am avut și cazuri de agresiune familială, dar și căderi de la înălțime, de la etajul I sau II. A fost suficientă o secundă de neatenție. Manevrarea copilului nu este, iată, o chestiune simplă. Iar masa de înfășat, deși ajută mama, care lucrează astfel într-o poziție mai comodă, poate fi foarte periculoasă.

Într-o postare pe blogul dvs., atrăgeați atenția asupra faptului că operați copii care au făcut infecții cerebrale din cauză că sunt prost hrăniți…

De anul trecut, de când coordonez secția de Neurochirurgie Pediatrică de la Spitalul „Grigore Alexandrescu“, am operat șase astfel de cazuri. Copii cu vârsta între 7 și 12 ani. Aveau colecții intra- și extra-cerebrale. Am prezentat aceste cazuri în cadrul unor conferințe de neurochirurgie, iar concluzia mea – și nu numai – a fost că un factor favorizant al apariției acestor infecții este malnutriția.

Erau copii din familii sărace?

Toți copiii pe care i-am operat proveneau din medii sărace. Copii care au fost prost hrăniți. Alimentul lor de bază era cartoful! Copiii au nevoie de hrană diversificată și sănătoasă, bogată în nutrienți. Și suficientă, mai ales dacă ținem cont de nevoia organismelor aflate în creștere.

Totuși, infecții la nivelul creierului din acest motiv?

Pare greu de crezut, dar, ca să vă dau un exemplu, alimentația precară scade imunitatea organismului și strică dinții. Rădăcinile dentare fac puroi, iar puroiul urcă spre cutia craniană. Un lanț al slăbiciunilor care nu ar trebui să se termine în bisturiul neurochirurgului. Nu ar trebui să se ajungă la operații pe creier la copii. Nu neurochirurgul ar trebui să fie soluția acestui tip de problemă, ci alimentația corectă. Această patologie ar trebui să fie în scădere într-o țară europeană. Sau cu pretenții de țară europeană.

 Prin urmare, hrănirea sănătoasă poate preveni aceste îmbolnăviri. Totuși, neurochirurgia pare mai degrabă o ramură medicală de intervenție în situații de accidente.

Nu e chiar așa, patologiile sunt extrem de complexe. Ca să vă dau un exemplu, am să vă spun că nu credeam că voi opera copii de boli ale bătrâneții. Și mă refer aici la suferințele coloanei vertebrale. Copiii sunt tot mai sedentari, ghiozdanul atârnă prea greu, iar statul pe scaun vreme îndelungată în fața calculatorului într-o poziție incorectă este extrem de dăunător.

Prevenția este o politică publică a sistemului de sănătate…

Dar este, în primul rând, responsabilitatea părinților, educatorilor și profesorilor. Copiii trebuie să facă sport. Trebuie hrăniți sănătos. Trebuie să renunțe la ghiozdanele grele și trebuie scoși cât se poate de des la mișcare, în natură. Este obligatorie o pauză de 10 minute la fiecare oră petrecută în fața computerului. Coloana vertebrală are nevoie de toate acestea pentru a fi sănătoasă. Iar dacă au dureri de spate sau intuiți că au probleme cu coloana vertebrală prin poziții vicioase, trebuie aduși la doctor. Cu cât mai repede, cu atât mai bine!

Medicina, inclusiv neurochirurgia, contează tot mai mult pe progresul tehnologic. Sunt tot mai multe echipamente care completează arsenalul din sala de operații. Cum stă neurochirurgia românească la acest capitol?

Din punctul meu de vedere, suntem în mare progres. Eu, unul, nu mă plâng, sala de operații are microscop electronic performant, am echipamente complexe pentru analize imagistice intraoperatorii. Poate părea paradoxal, dar nu computerul pe care lucrez eu, ca neurochirurg, este problema, ci accesul nelimitat al pacienților la acest progres tehnologic numit internet.

Ce vreți să spuneți?   

Sunt două tipuri de probleme. Prima este legată de informațiile medicale din mediul online. Am tot mai multe cazuri de părinți care își aduc copiii la Urgență sau la secția de Neurochirurgie Pediatrică și care au citit pe internet despre tot felul de investigații. Și-au făcut o vagă idee despre ce înseamnă CT cerebral sau RMN și cer, în mod abuziv, aceste analize pentru copiii lor. Iar dacă le spui că nu este nevoie, se supără.

Poate e o chestiune de încredere?

Se poate să fie o chestiune de încredere. Sistemul de sănătate a fost mereu o temă a mass-media, inclusiv a textelor de pe internet. Când ai o campanie antivaccinare care produce adepți chiar în condiții de epidemie, cum e cazul rujeolei, se creează o problemă de încredere în sistem și, implicit, în medic. Dar e un sentiment susținut incorect. Adaug la acest paradox faptul că întotdeauna o greșeală a unui medic va fi pe prima pagină a unui ziar, dar miile de operații reușite de chirurgi în fiecare zi nu reprezintă știri care să facă audiență. Așa că, de multe ori, Google pare mai de încredere decât medicul care îți operează copilul.

Și care ar fi al doilea tip de problemă?

Eu văd o problemă în accesul necontrolat al copiilor și adolescenților la internet. Acest lucru înseamnă că adolescenții sunt lăsați de capul lor. Mai corect spus,  sunt abandonați chiar în interiorul familiei. În această lume grăbită, în care părinții pun locul de muncă sau problemele financiare pe primul loc în preocupările lor, adolescenții intră în depresie. Depresia e o suferință extrem de gravă. Și nu o dată ajung la suicid. Iar una dintre metode este aruncarea în gol de la mare înălțime.

Ați avut multe cazuri?

Am avut, din păcate, suficiente cazuri. Am să vă răspund tot statistic. În România, 6 adolescenți dintr-o sută de mii aleg să se sinucidă. Media europeană este de 4,6. Vârsta acestora este între 15 şi 19 ani. Sunt tot mai multe tentativele de suicid prin aruncare de la înălțime. Sunt neurochirurg pediatru și știu ce vorbesc, știu ce cazuri am operat. Eu am nervii tari. Dar nu vreți să știți cum arată o intervenție chirurgicală asupra unui adolescent care a trecut printr-o astfel de experiență. Nu vreți să știți cum arată sala de operații și nu vreți să vedeți privirile echipei medicale atunci când operează corpul zdrobit al unui adolescent…

Ce ar fi de făcut pentru a evita sinuciderile în rândul adolescenților?

Insomniile noastre sunt neînsemnate pe lângă traumele lor. Da, victoriile noastre medicale sunt importante, dar ceea ce urmează este și mai important. Celor care au trecut printr-o astfel de situație le spun ferm: mergeți la psiholog! Și părinți, și copii. Consilierea este extrem de importantă. Dar, mai ales, aveți grijă de copiii voștri și iubiți-i necondiționat. Ca neurochirurg pediatru, vă spun că, sufletește, e foarte greu să ai pe masa de operație un adolescent care a vrut să se sinucidă. Și e greu să vezi sentimentul de vinovăție din privirea părinților care te așteaptă la ieșirea din operație. Din momentul în care ai devenit părinte, ai o responsabilitate uriașă care nu poate fi negociată!  

 

Comentarii

loading...