11.4 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăSocialDirectorul general al ANPC avertizează: Atenție la mărțișoare!

Directorul general al ANPC avertizează: Atenție la mărțișoare!

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă cumpărătorilor să fie atenţi la achiziţionarea bijuteriilor care vor fi oferite de Mărţişor, pentru că în această perioadă pericolul real îl reprezintă contrafacerile.

„Mărţişoarele se vând peste tot, la tarabe, supermarket-uri, magazine de bijuterii şi târguri de cadouri organizate în perioada premergătoare zilei de 1 Martie. Dacă optăm pentru o bijuterie fină din aur, argint sau bătută cu pietre semipreţioase, ar fi bine să o cumpărăm numai din magazine autorizate care vând bijuterii. Un mărţişor nu poate fi din argint sau placat cu aur dacă este vândut la colţ de stradă şi costă câţiva lei”, a scris, pe Facebook, Paul Anghel.

Potrivit sursei citate, cel mai important lucru, care trebuie luat în considerare atunci când se cumpără acest tip de produse, este încrederea pe care o oferă furnizorul de astfel de bunuri. De exemplu, unul dintre lucrurile de care trebuie să se ţină seama este autorizaţia eliberată de către ANPC operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu metale preţioase, a cărei copie trebuie să fie afişată într-un loc vizibil, în interiorul magazinului.

„Sfătuiesc consumatorii să evite cumpărarea mărţişoarelor din metale preţioase şi/sau pietre preţioase de la vânzătorii ambulanţi. Achiziţionarea mărţişoarelor, bijuteriilor din metal preţios trebuie să se facă de la operatorii economici şi autorizaţi de către ANPC să efectueze operaţiuni cu metale preţioase. Consumatorii trebuie să se ferească de oferte de vânzări nesolicitate, de vânzătorii ambulanţi sau care se află în spaţii neautorizate pentru comercializarea unor astfel de produse”, a subliniat Anghel.

Acesta a anunţat că Direcţia Metale Preţioase din cadrul ANPC dispune de laboratoare de analiză şi personal specializat pentru analizarea şi expertizarea obiectelor din metale preţioase şi pietre preţioase.

Astfel, la achiziţionarea mărţişoarelor/bijuteriilor din metal preţios consumatorii trebuie să solicite informaţii complete despre produs, preţ, condiţii de cumpărare; să se asigure că primesc un Certificat de calitate în original, care trebuie să conţină obligatoriu: detalii corecte, precise şi complete referitor la produsul cumpărat (tilul metalului, natura pietrelor etc.),datele de identificare ale operatorului economic de unde se achiziţionează produsul; să se asigure că primesc factura fiscală sau bonul fiscal care să justifice achiziţionarea produsului; să ceară informaţii suplimentare despre garanţia oferită produsului şi eventualele probleme de service ce pot să apară; să verifice politica respectivului operator economic de returnare a bunurilor, în cazul apariţiei unor defecte ulterioare.

„Contrafacerile în domeniul metalelor preţioase sunt multe şi pot îmbrăca diverite forme, precum imitaţiile, deoarece există mai multe metale şi aliaje ce pot semăna vizual cu metalele preţioase. Atunci când sunt realizate bijuterii sau alte obiecte din aceste metale, ele ar putea induce în eroare şi un ochi mai experimentat decât al consumatorului obişnuit, dacă nu se realizează o analiză chimică. În cazul umpluturilor, uneori datorită construcţiei sau modelului, bijuteriile prezintă cavităţi goale ce pot fi umplute cu metal comun, metal preţios cu titlu inferior, şi chiar cu alt metal preţios decât cel de la suprafaţă. Aceste cavităţi sunt închise cu abilitate, umplutura devenind practic „invizibilă” ochiului neavizat. Dacă un obiect din metal preţios, are şi elemente din metal comun sau oţel, datorate design-ului, orice producător serios, specifică pe aceste părţi cuvântul „Metal” sau „Steel””, avertizează Paul Anghel.

De asemenea, pe piaţă există şi obiecte din metal comun acoperite cu un strat subţire de metal preţios, dar acestea nu pot fi depistate decât după o analiză a obiectului de către specialişti.

Nu în ultimul rând, comisarul ANPC susţine că şi ambalajul contează foarte mult şi recomandă cumpărătorilor să nu achiziţioneze mărţişoare cu ambalajul rupt, mototolit, murdar sau pătat.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Noi critici pentru Boupendza! Marius Șumudică nu revine asupra deciziei sale: „Mai presus decât Rapid nu este nimeni”

Aaron Boupendza se confruntă cu consecințele acțiunilor sale după revenirea în România, iar Marius Șumudică rămâne ferm în decizia de a-l exclude temporar din...

Costul și achiziția rovinietei în 2025: Informații importante despre taxa obligatorie pe drumurile naționale din România

Rovinieta rămâne un document obligatoriu pentru șoferii care circulă pe drumurile naționale și autostrăzi. Tarifele sunt stabilite în funcție de tipul vehiculului și durata...

Prima mutare pe axa Rapid – Genoa! David Ankeye împrumutat în Liga 1

Atacantul nigerian David Ankeye, împrumutat de la Genoa până la finalul sezonului, va debuta în Liga 1 sub culorile Rapidului. Salariul său va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă