4.6 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăSocialDIICOT, rețea de crimă organizată, destructurată la Cluj

DIICOT, rețea de crimă organizată, destructurată la Cluj

Gruparea era specializată în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Potrivit procurorilor, prin circuitul infracţional, membrii grupului au obţinut aproximativ 55.000.000 de lei.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2017, la nivelul municipiului Cluj-Napoca s-a constituit un grup infracţional organizat, care a avut ca principal scop săvârşirea infracţiunilor de trafic intern şi internaţional de droguri de risc şi de mare risc, respectiv medicamente aflate sub control naţional conform Legii nr.339/2005 (Codeină, Xanax, Dormicum, Ultracod, Zolpidem, Diazepam, Bromazepam, Alprazolam, Midazolam, etc.), urmărind prin aceasta obţinerea unor sume foarte mari de bani. Sumele de bani astfel obţinute au fost reciclate prin intermediul mai multor societăţi comerciale, pentru a se ascunde adevărata provenienţă a acestora şi a se crea aparenţa legalităţii, existând astfel indiciile săvârşirii infracţiunii de spălare de bani”, se arată într-un comunicat remis joi de DIICOT.

Din cercetări a rezultat faptul că membrii grupării infracţionale, organizată pe mai multe paliere, au intrat în posesia unor medicamente supuse controlului special prin intermediul unor farmacii din judeţele Cluj şi Bistriţa, cu complicitatea unor farmacişti. Ulterior, membrii grupării infracţionale au preluat comenzi de la clienţi în sistem on-line (site-uri de farmacii online) printr-un „call-center” ce funcţiona în judeţul Cluj.

„În modul de operare se reţine faptul că membrii grupării simulau efectuarea unor controale medicale, întărindu-le convingerea clienţilor că au fost consultaţi de către un medic real, astfel aceştia lansând comanda de produse. Pentru onorarea comenzii, era necesar ca acel client să achite în avans contravaloarea medicamentelor şi a comisioanelor de curierat, prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani sau în monedă Bitcoin. Ulterior efectuării plăţii, unii membrii ai grupării se deplasau la oficii de transfer şi ridicau sumele de bani, iar alţi membri expediaa comanda de produse medicale (în principal în SUA), prin intermediul oficiilor poştale, sub formă de scrisori poştale (pentru a disimula că în fapt se expediau produse farmaceutice în mod ilegal)”, mai arată procurorii DIICOT, citați de Agerpres.

Investigaţiile pentru destructurarea grupării au fost desfăşurate cu sprijinul autorităţilor americane DEA (Drug Enforcement Administration), cu suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale şi cu sprijinul SCCO Timişoara, Târgu-Mureş, Oradea, Bacău, Alba-Iulia şi Cluj şi al luptătorilor serviciilor pentru acţiuni speciale. 

Cele mai citite

Rareș Bogdan: Să ne ducem iar în braţele PSD înseamnă că nu am învăţat nimic şi că suntem complet cretini

Rareș Bogdan vrea în opoziție, după rezultatul de la alegerile parlamentare Europarlamentarul Rareș Bogdan cere conducerii PNL trecerea în opoziție, pentru cel puțin un an....

Rezultate parțiale: Centralizarea voturilor a trecut de 99%: PSD, AUR, PNL, USR, SOS România, UDMR, POT

Clasamentul în diaspora este AUR, USR, SOS, POT, PNL, PSD După centralizarea a peste 99% dintre procesele verbale, clasamentul pentru intrarea în Parlamentul României arată...
Ultima oră
Pe aceeași temă