Nadia Comăneci a trimis o jerbă pe care a scris „Nadia10”, în amintirea celebrului comentariu al lui Cristian Ţopescu care i-a însoţit succesul de la Montreal, prima notă de 10 din istoria gimnasticii mondiale, în 1976.
Ivan Patzaichin, Octavian Bellu şi Mariana Bitang, dar şi fostele campioane olimpice Alina Dumitru şi Sandra Izbaşa au fost prezenţi la înmormântare.
Cristian Ţopescu, în vârstă de 81 de ani, a încetat din viaţă marţi.
Ţopescu, reputat comentator sportiv, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate voci de televiziune şi radio, a dedicat peste patru decenii sportului românesc, cu mii de transmisiuni directe. Interzis de comunişti la finalul anilor 1980, el a comentat cele două victorii mondiale ale naţionalei masculine de handbal, „noaptea magică” din 1976 a Nadiei Comăneci de la Montreal şi momentul în care trei românce au urcat pe podium la Sydney.
Cristian Ţopescu, născut în 1937 la Bucureşti, a fost comentator sportiv, general de brigadă şi senator de Bucureşti. A lucrat la Televiziunea Română începând din anii 1960, îndeplinind funcţiile de reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator, redactor şef al secţiei de sport a TVR, director general adjunct şi consilier.
Comentator de legendă, a fost vocea care a adus în casele românilor marile performanţe ale sportivilor noştri, anunţând prima notă de 10 din istoria gimnasticii, mondialele de fotbal unde tricolorii au intrat în istorie.
În urmă cu 51 de ani, tot într-o lună de mai, Cristian Ţopescu făcea cunoştinţă cu Televiziunea Română şi cu meseria care avea să îi definească întreaga viaţă.
Începând cu anul 1967, a lucrat în TVR ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef sport, realizator de emisiuni, director general adjunct, consilier al şefului televiziunii publice.