Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, luni seară, că a avut o discuție cu șefa Gărzii Naționale de Mediu (GNM), Gabriela Dorojan, în cadrul căreia Gabriela Dorojan a acceptat să-și depună demisia, iar noul șef al GNM urmează să fie un funcționar public.
Din acest motiv, șeful GNM nu va avea voie să aibă apartenență politică, a precizat ministrul Costel Alexe.
Șeful GNM are rang echivalent celui de secretar de stat și, din acest motiv, el este numit de premier. Ministrul Costel Alexe nu a dat niciun indiciu privind numele persoanei care ar putea fi numită în fruntea GNM.
Pe de altă parte, ministrul a declarat că, în ultimii cinci ani, adică din 2014 până în prezent, GNM nu a dat nicio sancțiune administrației Municipiului București, în ciuda faptului că Bucureștiul se află, în acest moment, în topul celor mai poluate trei orașe din România.
Primarul Gabriela Firea a anunțat acum câteva zile că va înainta o plângere penală împotriva ministrului Mediului, pe motiv că declarațiile sale stârnesc panică în rândurile cetățenilor Capitalei.