„Firea a adus moaşte în PMB (nu, nu este o glumă). Momente stânjenitoare pentru majoritatea angajaţilor PMB. În această dimineaţă, între orele 8.30 şi 10.00, salariaţii PMB au fost invitaţi la camera 104 (lângă cabinetul ei) să se închine unor moaşte aduse special în acest scop, conform voinţei primarului Capitalei”, a scris luni pe pagina sa de Facebook consilierul general PNL Ciprian Ciucu.
El spune că este un gest exagerat, care i-a pus pe oameni într-o situaţie stânjenitoare, în condiţiile în care comportamentul religios ar trebui să fie ceva intim, nu folosit într-o paradă.
„Gabriela Firea nu are cum să înţeleagă că, într-o societate modernă şi laică, comportamentul religios este rezervat spaţiului intim al conştiinţei, şi nu paradei. Astfel de gesturi exagerate sunt de natură să-i pună pe oameni în situaţii stânjenitoare, să practice comportamente religioase doar de ochii şefei. Este libertatea Gabrielei Firea să fie o persoană religioasă şi să practice orice ritualuri doreşte, iar eu, cu sinceritate îi spun, respect acest lucru! Dar asta nu înseamnă că poate avea libertatea de a extinde propriile ei practici şi stil de viaţă în vieţile oamenilor pe care vremelnic îi conduce!”, mai scrie Ciucu.
Până la acest moment, Primăria Capitalei nu a transmis un punct de vedere legat de acest subiect.
Duminică, primarul Capitalei Gabriela Firea, împreună cu soţul său, primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele şi cu naşul lor, Gigi Becali, au fost la Catedrala Sfânta Cuvioasă Parascheva din Voluntari, unde ]n aceste zile a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, precum şi racla care conţine mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon, adusă de la catedrala din Corfu, Grecia.