Potrivit proiectului adoptat, pentru familiile care împlinesc 50 de ani de căsătorie valoarea premiului va fi de 1.500 de lei, iar pentru familiile care împlinesc 75 de ani de căsătorie – 3.000 de lei.
În raportul de specialitate se arată că „pentru îmbunătăţirea echilibrului socio-economic al familiei este necesară implicarea autorităţilor administraţiei publice locale în vederea susţinerii vieţii de familie prin măsuri punctuale de sprijin financiar”.
Proiectul adoptat propune următoarele criterii cumulative: cuplul aniversează 25, 50 sau 75 de ani de căsătorie neîntreruptă; cel puţin unul dintre soţi are domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bucureşti de minimum cinci ani; ambii soţi sunt în viaţă la momentul depunerii solicitării; cel puţin unul dintre soţi are vârsta de peste 50 de ani.
În cazul în care cuplul serbează 25 de ani de căsătorie, dar niciunul dintre soţi nu a împlinit 50 de ani, premiul poate fi acordat cu avizul primarului general al municipiului Bucureşti.
Prin familie, în sensul regulamentului, se înţelege „soţia şi soţul aflaţi în viaţă, la data depunerii solicitării”. Premiul poate fi solicitat în termen de 90 de zile calendaristice de la data împlinirii a 25, 50, respectiv 75 de ani de căsătorie, conform certificatului de căsătorie. Dosarul complet pentru acordarea premiului se va depune la sediul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, de către unul dintre soţi.
„S-a făcut un obicei de a găsi orice scuză de mai da bani populaţiei, în schimb, aceşti bani nu merg către proiecte, lipsesc proiectele de investiţii, proiectele care au nevoie de angajament”, a declarat Ciprian Ciucu, consilier general al PNL, la şedinţa CGMB.
Viceprimarul Aurelian Bădulescu a afirmat că retorica lui Ciucu este „primitivă”.
„Retorica dumneavoastră e o retorică primitivă, care duce practic în a nu lua în seamă când vorbim despre recunoştinţa pe care trebuie să o arătăm semenilor noştri (…). De acum încolo, dacă vrei să-ţi aduc eu aminte de bani, să nu-ţi aduc eu aminte harta aia relaţională prin care dumneata şi cu ceilalţi complici plimbai nişte bani de la nişte oameni ca să îţi susţii tot felul de activităţi. Da, oamenii care au muncit şi nu fac nimic altceva decât să se bucure de munca lor nu au beneficiile dumitale, care sunt de tip soroşist. Eşti o ruşine pentru PNL, pentru liberalismul din România”, i-a spus viceprimarul Aurelian Bădulescu lui Ciucu.
În replică, Ciucu a spus că afirmaţiile lui Bădulescu nu sunt adevărate. „Sunt nişte minciuni sfruntate, plătite la comandă împotriva mea”, a declarat Ciucu.