Cazul azilele groazei a scos la iveală faptul că seniorii țării sunt extrem de vulnerabili, iar legislația din țara noastră nu este suficientă și nici pusă în aplicare la timp. În ciuda anchetelor jurnalistice, clasa politică pare să aibă cu totul alte priorități.
Centru de Resurse Juridice atrage atenția din nou că în ceea ce privește situația României, cel puțin din exemplele documentate în investigațiile jurnalistice evocate anterior, observăm (i) o revoltă a cetățenilor față de lipsa de implicare a autorităților competente și, deopotrivă (ii) o atitudine reticentă a cetățenilor în a sesiza, a interveni, a ajuta atunci când au suspiciunea unui eventual abuz împotriva vârstnicilor. Or, cele două atitudini sunt contradictorii, în special având în vedere că statul și autoritățile sale nu sunt niște entități ideale, incapabile de eroare și exterioare nouă, ci sunt oglinda societății pe care o reprezintă și o administrează.
Altfel spus, dacă la nivel individual nu ne pasă suficient de cei vulnerabili, încât să îi ajutăm în problemele cu care se confruntă, cel mai probabil nici autoritățile competente în această materie nu vor fi mai eficiente în acest sens, iar acest lucru nu se datorează doar unor funcționari nepregătiți suficient, ci și unei lipse de voințe populare în această materie, cât timp situația persoanelor vulnerabile nu pare să fie de interes în rândul populației, acestea fiind adesea stigmatizate, discriminate, supuse unor abuzuri adesea chiar și de instituțiile ce ar trebui să le ocrotească.
Față de toate evenimentele recente, a devenit publică o față ascunsă a societății noastre – tratamentul persoanelor vulnerabile în România. Poate pentru unii cetățeni evenimentele relatate au fost noi, dar cu siguranță că pentru alții lucrurile acestea erau cunoscute.
Desigur că putem alege să susținem în continuare că este vorba doar despre eșecul autorităților și să căutăm tragerea la răspundere a acestora, iar această atitudine poate fi pe deplin justificată, având în vedere că multe dintre aceste tragedii s-au întâmplat pe fondul lipsei de pregătire sau de pasivitate a autorităților statului.
Totuși, evenimentele recente ne-au pus o oglindă în față fiecăruia dintre noi, iar imaginea rezultată astfel s-ar putea să ne nemulțumească.
În zilele noastre, un semn de civilizație poate nu mai e un femur vindecat, dar poate fi un telefon la poliție, un email, o sesizare, o revenire cu o nouă solicitare dacă nimic nu s-a întâmplat sau nu a venit vreun răspuns, o solicitare către autoritatea tutelară sau direcția de asistență socială.
De asemenea, un astfel de semn mai poate fi un angajat al unei bănci care nu închide ochii atunci când o doamnă în vârstă vine în fața sa și cere autorizarea unui necunoscut pentru a face operațiuni în contul său, poate fi un medic care nu se grăbește să concluzioneze un deces ca fiind din cauze naturale atunci când circumstanțele speței par suspecte, poate fi administratorul asociației de proprietari care decide să anunțe poliția când se întâmplă ceva neobișnuit cu o persoană vârstnică din asociație sau poate fi un polițist care, primind un telefon despre cele de mai sus, merge să verifice și caută sprijin și de la un asistent social, un jurist sau un psiholog și manifestă rol activ în executarea atribuțiilor sale. Întregul articol aici.
