3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSocialCadourile Guvernului pentru școli, în prag de alegeri

Cadourile Guvernului pentru școli, în prag de alegeri

Guvernul României a aprobat în ședința din 4 decembrie, cu două zile înainte de alegerile parlamentare, Acordul de principiu privind contractarea de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare a unui împrumut, în valoare de aproximativ 100 milioane de euro, pentru susținerea proiectului „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”, informează Ministerul Educației și Cercetării (MEC), printr-un comunicat remis “România liberă”.

“Obiectivele majore ale proiectului sunt: modernizarea infrastructurii școlare din România, asigurarea standardelor minime privind instalațiile sanitare, canalizarea, accesul universal, încălzirea, ventilația și eficiența energetică. Astfel, se vor crea condiții adecvate pentru protecția elevilor și a profesorilor în caz de cutremure, incendii, furtuni sau inundații”, precizează MEC.

Totodată, se vor realiza investiții integrate în infrastructura școlară, în săli de clasă inteligente, se va  oferi sprijin pentru investiții viitoare în infrastructura școlilor durabile și moderne, respectiv a managementului proiectului privind componenta de răspuns la situații de urgență de natură contingentă, mai anunță ministerul de resort.

 

Valorile burselor

Tot în ședința Executivului din 4 decembrie 2020, a fost aprobată hotărârea prin care se stabilește, în premieră, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, ce pot fi acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, în anul școlar 2020 – 2021.

Valoarea minimă a cuantumului fiecărui tip de bursă este de 100 de lei, iar complementar acestui plafon, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.

“Precizăm că, în conformitate cu prevederile legii, bursele se alocă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat, cu această destinație”, arată MEC.

Tot cu două zile înainte de votare, MEC a lansat “seria dezbaterilor publice pe cele 8 domenii de acțiune incluse în Strategia de digitalizare a educației din România – SMART-Edu”.

De asemenea, cu doar câteva zile înainte de alegeri, ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, a emis ordinul prin care s-au aprobat, pentru prima dată, programele școlare pentru cele 425 de discipline din învățământul special.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă