11.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăSocialBNS solicită Coaliției măsuri urgente privind creșterea salariului minim

BNS solicită Coaliției măsuri urgente privind creșterea salariului minim

Blocul Naţional Sindical (BNS) cere Coaliţiei de guvernare să ia urgent o decizie privind creşterea salariului minim pe economie, în condiţiile în care sunt aproximativ 1,2 milioane de români care trăiesc de la o lună la alta cu un salariu brut de 2.550 de lei, potrivit unui comunicat de presă.

Reprezentanţii BNS consideră că acest venit trebuie majorat la 3.000 de lei. Conform sursei citate, în acest moment România are al treilea cel mai mic salariu minim brut din UE, după Letonia şi Bulgaria.

„Noi am cerut majorarea salariului minim încă din primăvara acestui an, când am solicitat convocarea Consiliului Naţional Tripartit. În urma analizelor realizate şi ţinând cont de creşterile de preţuri la bunuri şi servicii, am propus atunci creşterea salariului minim de la data de 1 iulie. Iată-ne în luna noiembrie şi fără o decizie clară în coaliţie! Mai mult, constatăm cu extremă îngrijorare că există dezacorduri în coaliţie pe suma cu care ar putea fi majorat acest tip de venit! Premierul Nicolae Ciucă spune public că nu sunt aliniate calculele cu realitatea. Cu alte cuvinte, după ce ne-au lăsat să înţelegem că salariul minim ar putea creşte la 3 mii de lei brut, acum liderii coaliţiei de guvernare fac un pas înapoi! Domnule premier, românii au nevoie de aceste majorări! Orice majorare care duce acest venit sub 3.000 de lei brut este absolut nesemnificativă!”, a declarat preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.

Potrivit Băncii Centrale, rata anuală a inflaţiei va continua să crească până spre sfârşitul acestui an.

„Asta înseamnă că puterea de cumpărare, în special a celor plătiţi cu salariul minim, va continua să se erodeze. În plus, reamintim Guvernului că există o directivă europeană, aprobată acum o lună, care reglementează valoarea salariului minim în tot blocul comunitar. Acesta ar trebui să fie de minimum 50% din salariul mediu brut, care este de 6.348 lei, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică”, mai arată sursa citată.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Fonduri masive pentru transportul public și 23 de locomotive noi

Guvernul anunță investiții în locomotive electrice și în infrastructura feroviară Ploiești-Focșani La începutul ședinței de Guvern, premierul Ciolacu a anunțat alocări de 1,2 miliarde de...

Andreea Bălan, de la Antena 1 la Protevelion 2025

Andreea Bălan, iubita lui Victor Cornea, a fost cu adevărat în centrul atenției la filmările pentru Protevelion 2025, unde a reușit să uimească publicul...

Controversata campioană olimpică Imane Khelif caută dreptatea în instanță!

Imane Khelif, campioană olimpică la box la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a inițiat o acțiune în justiție împotriva publicației franceze Le Correspondant,...
Ultima oră
Pe aceeași temă