Profesor la bază, Alexandru Calmâcu susține că sistemul educațional trebuie regândit, dacă actualul context pandemic nu se va încheia. Directorul EUB susține că profesorii sunt reali apostoli.
Alexandru Calmâcu este, la bază, profesor de Limba și literatura română.
Predă, de ani buni, Genurile presei scrise, în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
A lucrat aproape două decenii în presă și a fost singurul corespondent român în războiul din Transnistria.
În prezent, este directorul uneia dintre cele mai importante edituri de carte științifică din România, Editura Universității din București.
RL: Cum s-a schimbat relația studenților cu școala, în această perioadă marcată de pandemie Covid 19?
Alexandru Calmâcu: Situația este impusă de această pandemie. Speranța mea este să nu se prelungească la infinit, pentru că studentul trebuie să aibă o legătură fizică permanentă cu profesorul. Așa cum se întâmpla înainte de pandemie și înainte de anii ‘90, este foarte importantă prezența profesorului, pentru că, în afară de informațiile pe care le transmite, îi învață pe studenți cum să retransmită, la rândul lor, informația primită. Era un rol foarte mare al cadrului didactic, să devină un model pentru aceștia. Dascălul este un Apostol, el face o muncă de apostolat,el îi învață pe ceilalți. Cea mai mare satisfacție pentru un cadru didactic este, aceea, de a-și reîntâlnii foștii studenți pe stradă și să-i mulțumească pentru ceea ce a făcut la catedră.
A scăzut calitatea actului educațional, în această perioadă,când studenții au putut ține contact cu profesorul doar în mediul online?
Bineînțeles! Sunt multe situații hilare, când unii studenți, pe Zoom, pe alte aplicații, se filmau fie în baie, fie în bucătărie ș.a.m.d.. Ăsta nu mai este învățământ!
Vedeți o diferență între generația de jurnaliști, care iese după această experiență,față de cele anterioare?
În momentul de față, presa scrisă nu mai există, au rămas doar niște tabloide,pe care le cumpără pensionarii dimineața și se așează pe bancă și le citesc.
Noi apărem și pe print și online.
Știu. Presa, de teren, s-a mutat în online. În ceea ce privește ziaristul, el nu mai face presă pe teren. Stă pe scaun, ca un creștin, și dă informația și, eventual, dacă mai găsește o știre importantă, dă un telefon-două, dar nu mai este muncă de teren. Reportajul publicistic a cam dispărut.
Conduceți una dintre cele mai importante edituri de carte științifică, Editura Universității din București. Ce repercursiuni a avut pandemia asupra activității editoriale?
Activitatea editorială a funcționat continuu, nu a avut scăpări sau perioade de blocaj, s-a lucrat continuu. Pierderi am putea avea în ceea ce privește vânzarea de carte. Anul acesta, nu s-a mai ținut nici un târg de carte, nu s-au făcut lansări de carte, nici alte evenimente de genul acesta în locații precum librăriile, sălile unor instituții publice ș.a.m.d.. Au crescut vânzările online, avem foarte multe solicitări prin acest sistem, au crescut mai mult decât erau înainte de pandemie. Se fac comenzile online și se trimit prin rețelele de transmitere a cărții fizice. Dar, a trece textele, volumele (aici sunt studii de cercetare) în online, ar fi o mare greșeală. Nu poți să pui o carte de genul acesta în online, s-o citească pe ecran. Cărțile noastre se adresează, în primul rând, studenților și, studentul este într-o perioadă de profesionalizare, de formare într-un domeniu pe care el îl agreează. Nu poți să citești textul pe ecran, ca să înțelegi ceva, să poți explica, mai ales că este vorba de o limbă română destul de degradată la nivelul vorbitorului de rând.
Trebuie să lucrezi cu creionul, în mână, pe cuvântul tipărit.
Cuvântul tipărit rămâne cel mai important.
Ați lucrat, mulți ani, ca jurnalist, specializat pe Educație, ați analizat și ați fost în mijlocul multor evenimente din școala românească. Cum apreciați modul în care a acționat conducerea Ministerului Educației și Cercetării în această perioadă dificilă pentru învățământul românesc?
Este o situație nouă, stranie, ciudată, periculoasă în același timp. Părinții au reacționat când s-a pus problema, la începutul acestui an școlar, să fie învățământ doar online.
Atunci, părinții au reacționat, au zis “nu e bine!”.
Au reacționat așa pentru că un copil, în afară că trebuie să relaționeze, să socializeze cu ceilalți copii din aceeași clasă sau din celelalte clase, trebuie să vadă profesorul.
O situație dificilă prin introducerea acestui sisten online, pe care unii profesori, din comoditate, îl acceptă, îl “felicită”…..
Cum poți învăța o limbă străină? În cazul acesta, trebuie să-l auzi pe profesor, să accentuezi.
Nu o să stea copilul pe ecran și…. “Citește cu voce tare!”.
Mai ales la limbile grele, cum sunt, de exemplu, germana, franceza, engleza ș.a.m.d.
Dorința noastră este ca problema să dispară cât mai repede, dar, dacă se menține, trebuie regândit tot sistemul de predare, de educare, pentru că nu este în regulă.
Ca scriitor… sunteți autorul multor volume de beletristică, al mai multor romane. Cum ați imagina un scenariu, în această situație a pandemiei?
Îmi imaginez exact, după scenariul din ultimul roman pe care l-am lansat în ianuarie, anul acesta.
Era vorba,acolo, de o pandemie de somn.
Nu m-am gândit că va veni vreodată o pandemie…
Cum spunea Jean Starobinski, “ficțiunea există în adevăr”.
Este foarte importantă această remarcă.
În ultimul roman era vorba despre pandemia de somn, boala somnului.
O pandemie care a cuprins întreaga populație a țării, i-a adormit aproape pe toți, au rămas treji numai cei care dormeau în acel moment.
S-a întâmplat într-o seară de vară, această pandemie, și i-a cuprins pe toți în diferite posturi.
Tot scenariul acesta al romanului “Însemnări despre somn” văd în această pandemie cu virusul covid.
Ca o concluzie… Cum vedeți dumneavoastră că ar fi următorii pași pentru învățământul românesc, pentru o revenire cât mai aproape de starea de normalitate?
Există o lege a Învățământului, care poate fi coafată, dar este destul de bună.
Important este să se respecte, iar la fiecare nouă conducere ministerială, să nu se mai schimbe, decât să se perfecționeze strategia educațională.
Mă preocupă învățământul în mediul rural.
În mediul rural, nu știu câți profesori calificați sunt, de regulă, se angajează, ca suplinitori, doar absolvenți cu bacalaureat….
Acolo este o problemă.
Profesorii, care lucrează acolo, o fac din pasiune, sunt “Apostoli”, fac apostolat.
Materia primă, cenușie, a țării, este acolo, majoritatea, de acolo, vine “marfa” pentru licee și pentru facultăți.
