24.3 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăSocialEvenimentAlertă în Capitală: Este căutat incendiatorul de la Palatul Parlamentului

Alertă în Capitală: Este căutat incendiatorul de la Palatul Parlamentului

Poliţia Română a publicat o fotografie cu bărbatul care a incendiat, marţi, o încăpere din Palatul Parlamentului şi face apel la populaţie pentru depistarea acestuia.

„Imaginea persoanei a fost făcută publică pentru ca cetăţenii să ne sprijine şi îi rugăm pe această cale să ne sprijine pentru identificarea persoanei. De asemenea, dacă o văd în stradă, sunt rugaţi să nu intervină şi să anunţe poliţia de îndată”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Octavian Dan.

În imaginile publicate de Poliţia Română apare un bărbat cu părul grizonat, de circa 60-65 de ani.

El a precizat că Poliţia audiază martori, verifică şi camerele de supraveghere în vederea stabilirii situaţiei de fapt. Șeful pazei Jandarmeriei de la Palatul Parlamentului a arătat că incidentul s-a produs într-o zonă unde nu se execută măsuri de control.

„Se afla în zona de aşteptare. Noi am luat primele măsuri care s-au impus şi am cooperat cu Poliţia pentru identificarea acestei persoane. Am blocat accesul în instituţie – atât intrarea, cât şi ieşirea. Ulterior, din datele pe care l-am avut la dispoziţie, persoana reuşise să părăsească instituţia”, a spus reprezentantul Jandarmeriei, citat de Agerpres.

Poliţia Română a precizat anterior că bărbatul este căutat pentru săvârşirea infracţiunii de ”distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Incendiul a fost provocat în zona de securitate a clădirii, iar bărbatul care a dat foc unor bunuri pe care le deţinea, nu ajunsese la filtrele de control şi de securitate ale Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP).

„În jurul orei 13,50, la obiectivul Palatul Parlamentului, în zona unui magazin de suveniruri, aflat în proximitatea Sălii de expoziţii ‘Constantin Brâncuşi’, un bărbat a dat foc unor bunuri pe care le avea în posesie, după care a plecat de la faţa locului. Menţionăm faptul că, în zona producerii evenimentului, accesul este liber, conform Regulamentului de Acces în Camera Deputaţilor şi Senat, până la filtrele de control şi securitate ale SPP. De asemenea, este foarte important de precizat că bărbatul nu a pătruns în zona de securitate din incinta clădirii”, au informat poliţiştii.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

NASA avertizează: un asteroid se apropie de Pământ

NASA a emis o alertă cu privire la asteroidul 2024 ON, considerat „potențial periculos”, care se va apropia de Pământ marți. https://www.youtube.com/watch?v=ec4WOfdqApQ NASA avertizează: un asteroid...

Meta interzice accesul presei de stat ruse pe platformele sale, ca răspuns la activitățile descrise de SUA

Grupul american Meta, care deține platformele Facebook, Instagram și WhatsApp, a anunțat luni că va interzice accesul presei de stat ruse la serviciile sale...

Londra, Antalya și Istanbul, în topul destinațiilor preferate de pe Aeroportul Otopeni, depășind rutele de business

Pentru prima dată în istoria datelor furnizate de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administrează Aeroportul Otopeni, destinaţiile Londra, Antalya și Istanbul se situează în...
Ultima oră
Pe aceeași temă