1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSocialAdministratieIGSU anunță starea de alertă pentru județele Vaslui și Galați

IGSU anunță starea de alertă pentru județele Vaslui și Galați

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat luni seara că a fost aprobată starea de alertă pentru judeţele Galaţi şi Vaslui, ca urmare a inundaţiilor din ultimele zile.

„Urmare a hotărârilor Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă constituite în judeţele Galaţi şi Vaslui, prin intermediul cărora s-a solicitat declararea stării de alertă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a aprobat instituirea stării de alertă la nivelul celor două judeţe”, a informat IGSU.

Conform sursei citate, de la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a fost trimisă informarea către Instituţiile Prefectului Galaţi şi Vaslui, urmând să fie emise noi hotărâri ale Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă care să cuprindă măsuri punctuale ce trebuie întreprinse în sprijinul comunităţilor afectate de inundaţii.

250 de containere pentru cazarea sinistraților din județele Galați și Vaslui

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat luni, la Digi 24, că în județele Galați și Vaslui, afectate de inundații, au fost mobilizate 250 de containere care vor servi drept locuințe temporare, fiecare cu o capacitate de până la patru persoane.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...

Discrepanțe uriașe pe piața agricolă din UE: În România, un hectar de teren arabil costă de 34 de ori mai puțin decât în Malta

România s-a situat printre statele cu prețuri accesibile, cu o medie de 8.414 euro/ha Prețurile terenurilor arabile în Uniunea Europeană au înregistrat variații semnificative în...
Ultima oră
Pe aceeași temă