3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSocialAccident teribil la ieșirea din Ineu. O persoană și-a pierdut viața, iar...

Accident teribil la ieșirea din Ineu. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru sunt rănite

O femeie în vârstă de 48 de ani a murit, iar alte patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, în urma unui accident produs, marţi, pe un drum judeţean, în apropiere de oraşul Ineu, în care au fost implicate două autoturisme.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, două maşini au intrat în coliziune la ieşirea din Ineu spre Pâncota, pe DJ792. Pentru preluarea victimelor, a fost trimis elicopterul SMURD şi echipaje medicale terestre.

„La sosirea echipajelor de intervenţie, au fost identificate cinci victime, printre care una încarcerată, în stare de inconştienţă. Folosind echipamentele din dotare, pompierii au descarcerat victima şi au predat-o echipajelor medicale, care au început manevrele de resuscitare. În ciuda tuturor eforturilor depuse de echipajul medical, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicul a constatat decesul”, a transmis ISU.

Ceilalţi patru răniţi sunt o fată de 10 ani, un băiat de 12 ani, un bărbat de 37 de ani şi un alt bărbat, de 40 de ani. Ultimul a refuzat transportul la spital, în timp ce primii trei au fost duşi la Unitatea de Primire Urgenţe din Arad şi la un spital din Timişoara.

Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad, băiatul de 12 ani este în stare mai gravă, fiind intubat. El a fost dus la Timişoara cu elicopterul. Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă