Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cântăreţul Alexandru Jula este în viaţă, în stare critică

Unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi gălăţeni, Alexandru Jula, este în viaţă, în stare critică, potrivit unor surse medicale. În urmă cu câteva ore, apropiaţii artistului afirmau că acesta a murit.

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 31.05.2018 - 09:22

Surse medicale au declarat pentru Mediafax că Alexandru Jula se află în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Galaţi. Se pare că artistul este ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, având tensiunea foarte mică şi probleme cu respiraţia.

Miercuri seara pe Facebook au apărut informaţii potrivit cărora artistul ar fi murit. Informaţia a fost confirmată de mai mulţi apropiaţi, între care directorul Teatrului Naţional Muzical din Galaţi, Teodor Niţă, dar şi de doi impresari.

După ce informaţia a fost răspândită de mai mulţi apropiaţi ai cântăreţului, a fost infirmată tot pe Facebook de un nepot, Radu Jula: ”Buna seara, sunt nepotul domnului Jula. Vă voi ţine la curent cu ştirile oficiale!!!!! Vă mulţumim pentru gândurile frumoase şi sperăm totuşi într-un miracol !!!!!”.

 

În urmă cu câteva ore, apropiaţii artistului afirmau că acesta a murit

Alexandru Jula a murit, după ce luni ajunsese în stare gravă la spital. Artistul s-a simţit rău, iar în urma unui apel la 112, un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi l-a preluat pe artist din faţa blocului din municipiul Galaţi, unde acesta locuieşte. Potrivit unor surse medicale, Alexandru Jula prezenta simptomele unui accident vascular cerebral.

El a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, iar starea lui de sănătate este una stabilă în momentul de faţă, el urmând să fie supus mai multor investigaţii medicale. Alexandru Jula a mai avut probleme de sănătate și în urmă cu aproape un an, când a ajuns la spital cu probleme respiratorii și insuficiență cardiacă.

Unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de muzică uşoară din Galaţi, Alexandru Jula, a fost internat, luni, în spital, după ce i s-a făcut rău în scara blocului în care locuieşte, primele informaţii sugerând un posibil accident vascular cerebral. 

Artistul Alexandru Jula se întorcea, luni, de la Cluj-Napoca, unde susţinuse un spectacol. În scara blocului i s-a făcut rău şi a leşinat.

„Apelul la numărul unic de urgenţă a fost înregistrat luni dimineaţă, la ora 7.30. Echipajul de pe ambulanţă i-a acordat primul ajutor, simptomele indică un accident vascular. Nu ştiu cât este de grav, dar avea deficit motor, era căzut atunci când a fost găsit”, a declarat, pentru corespondentul Mediafax, directorul Serviciului de Ambulanţă Galaţi, Mihai Polinschi.

După ce a fost stabilizat, Alexandru Jula a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Galaţi unde a fost internat şi supus unei investigaţii cu computer tomograf pentru stabilirea exactă a diagnosticului.

Surse din interiorul unităţii medicale spun că starea artistului s-a îmbunătăţit, acesta putând să se mişte şi să vorbească.

Aceleaşi surse confirmă varianta echipajului de pe ambulanţă conform căreia Alexandru Jula a suferit un accident vascular cerebral ischemic.

Alexandru Jula urma să împlineascp 84 de ani în luna iulie. Până în prezent, artistul a înregistrat numeroase albume, a participat la diverse concursuri muzicale în ţară şi în străinătate şi a câştigat premii pentru interpretare.

Cariera artistică a interpretului de muzică uşoară a început în 1954 când Alexandru Jula s-a alăturat trupei de la Teatrul Muzical Nae Leonard din Galaţi, iar în televizune a debutat în anul 1962.

Alexandru Jula, apreciat de public pentru vocea sa inconfundabilă şi cunoscut mai ales interpretarea piesei “Soţia prietenului meu”, s-a născut pe 24 iulie 1934, la Şimleul Silvaniei. Conform Wikipedia, debutul în televiziune şi l-a făcut pe 23 august 1962, iar la radio pe 1 ianuarie 1963.

De la 1 octombrie 1954 a intrat în echipa Teatrului Muzical “Nae Leonard” din Galaţi, secţia estradă, unde a debutat în spectacolul “Sugestii şi reclamaţii” cu piesele “E toamnă iar” (Şt. Kardoş) şi “Povestea cu Ileana Cosânzeana” (Nicolae Kirculescu). Între 1965-1971 a colaborat şi la premierele Teatrului “Constantin Tănase” din Bucureşti (“Carnaval la Tănase”, “Aventurile unei umbrele”, “Al optulea magnific”, etc), numărându-se printre invitaţii permanenţi ai spectacolelor Capitalei.


Din 1972, timp de 8 ani, a fost cooptat şi în colectivul Teatrului “Fantasio” din Constanţa. Alături de Ionel Miron şi de Ilona Moţica a montat spectacolul “Fantasio Studio 1” jucat în stagiunile 1970/1971 şi 1971/1972 ale teatrului constănţean. Tot alături de Ionel Miron a realizat spectacolul gălăţean “Doi pe un balansoar… muzical” care a înregistrat peste 350 de reprezentaţii.

Primul single (realizat în 1966 împreună cu Ionel Miron) a fost urmat de alte 4 apariţii personale, dintre care discul editat în 1968 a înregistrat vânzări considerabile, conţinând piesele “Soţia prietenului meu”, “Floare albă din Pireu” şi coveruri. De-a lungul timpului a participat la festivaluri naţionale şi internaţionale unde a câştigat mai multe premii.

În anul 2002 artistul a fost desemnat Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi.

Piesa cea mai cunoscută a lui Alexandru Jula este „Soţia prietenului meu”, pe care dictatorul Nicolae Ceauşescu i-a cerut în mai multe rânduri să i-o cânte în cadrul unor petreceri private

Comentarii

loading...