În România, 1 copil din 2 este afectat de analfabetism funcțional, este supus unei forme de violență fizică, emoțională și sexuală, 1 copil din 3 trăiește în risc de sărăcie și excluziune socială, 6 copii dintr-o mie mor înainte de a împlini un an de viață, 750 de fete sub 15 ani devin mame anual, cel puțin 100.000 de copii trăiesc fără ambii părinți sau fără unul dintre ei, celor 78.000 de copii cu dizabilități nu li se asigură condițiile necesare integrării socio-educaționale, iar participarea copiilor la decizii care-i privesc nu reprezintă o preocupare a societății.
Acestea sunt doar câteva dintre concluziile cu caracter imperativ ale unui studiu prezentat la începutul acestei luni de către Organizația Salvați Copiii, ONG care solicită autorităților să oprească neconstituționalitatea în care s-au adâncit an de an programele politice ale partidelor, legile bugetului de stat și deciziile privind alocările bugetare locale, a căror fundamentare strategică și aplicativă nu a avut în vedere principiul asigurării unui „regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor copilului”.
Conform filialei din România a organizației internaționale, în privința sărăciei familiilor și comunităților în care trăiesc copii, România continuă să fie statul membru al UE cu cel mai mare nivel al riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor, 1,2 milioane dintre aceștia fiind afectați de lipsa de venituri ale familiei care să asigure supraviețuirea sau un trai decent.
În ceea ce privește educația, în ianuarie 2020, peste 275.000 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu nu mergeau la școală, iar, pe ansamblu, rata abandonului școlar pentru anul 2018/2019 a fost de 2,1%. De asemenea, 41% dintre elevii români din sistemul educațional se plasează în aria analfabetismului funcțional, conform evaluării internaționale PISA.
În materia violenței asupra copiilor, ultimele date raportate arată un număr de 400.000 de copii angrenați în școli în forme variate de bullying, 200.000 de copii fiind victime ale violenței fizice, iar alți 200.000 fiind autori ai faptelor de lovire, intimidare, amenințare, în timp ce 45% dintre copii intervievați au afirmat că sunt bătuți acasă de către părinți. Cât privește subraportarea fenomenului de abuz sexual, aceasta reise din faptul că sistemul de asistență socială și protecție a drepturilor copilului identifică sub 1.000 de cazuri anual, iar în raportul Ministerului Public se menționează că au fost trimiși în judecată 232 de inculpați pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor.
23% dintre mamele sub 18 ani din UE trăiesc în România, țara care ocupă primul loc la acest capitol, în rândul statelor membre, situația fiind extrem de gravă și în privința copiilor cu părinți plecați în străinătate: din 75.136 de copii, 22.662 sunt complet lipsiți de îngrijirea părinților. România se menține printre primele locuri în UE și la nivelul ratei mortalității infantile, aceasta fiind de de 5,8 la 1.000 de copii născuți vii în 2019, nașterile premature reprezentând cauza principală a valorii.
În materie de instituționalizare, la sfârșitul anului 2020, se aflau în sistemul de protecție specială 34.070 de copii, din care 13.961 în servicii de tip rezidențial împărțite în centre rezidențiale și apartamente de tip familial și 17.803 în servicii de tip familial (la asistenți maternali, la rude ori la alte familii/persoane).
În ceea ce privește integrarea în sistemul educațional a copiilor cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale (CES), în România anului școlar 2018-2019 doar 66.274 de copii cu CES, adică 2,3% din populația școlară, erau integrați într-un învățământ de masă în care pregătirea cadrelor didactice în ceea ce privește aplicarea unor pedagogii speciale este considerată superficială.
De asemenea, în privința implicării copiilor în procesele decizionale care-i privesc în mod direct, legislația națională nu prevede obligativitatea înființării unor structuri consultative ale acestora, autoritățile locale făcând, sporadic, eforturi de înființare a unor structuri de consultare a tinerilor și omițând dreptul la participare a copiilor, prevăzut în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, semnată și de România, fapt care afectează dialogul structurat între administrația locală și copii, în ceea ce privește elaborarea aplicării politicilor publice in domeniul participării copiilor în viața comunității.
