Vaccinul experimental, elaborat de Oxford împreună cu laboratorul AstraZeneca, este considerat drept unul dintre cele mai promiţătoare proiecte dezvoltate în prezent în lume. Cunoscut sub numele de ChAdOx1 nCoV-19, a fost testat pe voluntari în Regatul Unit şi va fi încercat şi în Africa de Sud săptămâna aceasta.
„Voluntari diagnosticaţi negativ pentru Covid-19 au primit vaccinul. Primii voluntari sunt profesionişti din domeniul sănătăţii, extrem de expuşi la virus, în special medici, infirmiere sau ambulanţieri, toţi cu vârste între 18 şi 55 de ani.”, a dezvăluit Universitatea federală din Sao Paolo, citată de AFP.
Guvernul statului Sao Paulo anunțase în urmă cu două săptămâni că a semnat un acord pentru producerea unui alt vaccin, dezvoltat de laboratorul chinez Sinovac Biotech, care va fi testat în curând pe aproape 9.000 de voluntari din Brazilia.
Oficialii brazilieni încearcă astfel să stăvilească avalanșa de îmbolnăviri. Brazilia este pe locul 2 mondial între țările afectate de pandemie, are până în acest moment 1.188.631 cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 iar 53.830 dintre cei infectați au murit.