Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Transplanturile din România, controlate de STS

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, propune ca serverele şi softul Registrului Naţional de Transplant să fie preluate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), ca să nu mai existe nicio discuţie vis-a-vis de SRL-urile care gestionează aceste lucruri.

Elena Marinescu 0 comentarii

Actualizat: 13.06.2019 - 10:25

"Am propus şi Consiliul Ştiinţiific a aprobat ca gestionarea Registrului Naţional de Transplant, serverele şi softul, să fie în custodia STS, ca să nu mai existe nicio discuţie vis-a-vis de SRL-urile care gestionează aceste lucruri", a spus Sorina Pintea. Ea a precizat că nu vede motivul pentru care o persoană din Agenţia Naţională de Transplant să poată acces oricând Registrele regionale, care sunt gestionate de coordonator şi fiecare pacient are o parolă cu care poate intra şi vedea statusul dosarului său. "Dar publicarea criteriilor de alocare pe site pentru mine este esenţială. În ceea ce priveşte Registrul, eu am optat să fie preluat de STS, vom avea o discuţie în acest sens", a completat ea.

 

Monopolul firmelor de casă ale şefului ANT 

Datele din Registrul Național de Transplant - care, potrivit legii, asigură monitorizarea permanentă a activității de transplant în România - ar fi ajuns să fie controlate complet din afara Agenției Naționale de Transplant, prin intermediul unei firme IT apropiate de Victor Zota, fost director al ANT în perioada 2006-2009, condamnat cu suspendare în 2014 în primul dosar de trafic de ovule umane din România. Acuzația apare într-o plângere depusă în septembrie anul trecut la DIICOT de Anca Baculea Mureșan, care a fost directorul ANT până în luna martie, iar documentul a fost obținut în exclusivitate de HotNews.ro, în primăvara acestui an.

În plus, Victor Zota a fost, mulți ani, "coordonator național de transplant", o funcție despre care Vlad Voiculescu spunea, în timpul mandatului său de ministru al Sănătății, că "nu există" din punct de vedere legal. Zota a fost îndepărtat din această funcție de Sorina Pintea, la începutul anului. De altfel, Sorina Pintea a confirmat că neregulile reclamate de Anca Baculea Mureșan la DIICOT în legătură cu firma Online Services S.R.L. au fost constatate de Corpul de Control al Ministerului Sănătății, în urma controlului efectuat în vara anului trecut.

În ceea ce privește firma Online Services S.R.L., aceasta se află de 13 ani în preajma Agenției Naționale de Transplant - primul contract de prestări servicii cu Online Services a fost încheiat de ANT în 2006, când Victor Zota a venit la conducerea Agenției. Din acel moment, contractele cu Online Services au fost reînnoite anual, până în 2018, potrivit plângerii depuse de Anca Baculea Mureșan la DIICOT. Pe 31 mai 2018, când Agenția Națională de Transplant a încheiat cel mai recent contract cu Online Services S.R.L., instituția era condusă de Radu Deac, numit în această funcție în noiembrie 2013 de Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății la acea vreme. 

Anca Baculea acuza, în plângerea sa, faptul că "prin toate acțiunile întreprinse de domnul Viorel Lupu, unic asociat și administrator al societătii Online Services S.R.L., care a derulat cu ANT contracte de prestări servicii, începând cu anul 2006, precum și a legăturilor cu numiții Dr. Adrian Nica și Dr. Viorel Zota, s-a încercat în mod intenționat și pe o lungă perioadă de timp o diversiune și controlul total asupra întregii activității ANT și implicit a activității naționale de transplant, periclitând astfel principiile de bază după care ANT își desfășoară activitatea, adică 'conform principiilor transparenței, confidențialității și anonimatului în actul donării de organe, țesuturi și celule umane pentru utilizare terapeutică.' (OUG 79/2004, art. 2.1.)"

Potrivit documentului depus la DIICOT, Anca Baculea consideră că "a fost pusă în pericol funcționarea ANT, prin subminarea activității unei agenții esențiale a statului român, singura autoritate competentă în domeniul transplantului, care realizează politicile și programul național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană ( conform OMS 183, art. 1), iar prin aceasta au fost puse în pericol sănătatea și viețile cetățenilor români aflați în situații speciale de sănătate".

Anca Baculea afirmă, de asemenea, în plângere, că "nici o activitate desfășurată de această firmă privată nu este procedurată" și că "nereușind să ne punem de acord, am dispus suspendarea plăților către Online Services S.R.L., până la soluționarea problemelor, notificând acest lucru prin adresa cu numărul 2488/09.08.2018. În data de 07.09.2018, am primit o notificare de încetare a contractului de prestări servicii, 'în baza art. 8.3 din contractul cu nr. 1602/31.05.2018, pe motivul neachitării obligațiilor de plată la termenul asumat prin contract, factura 1354 din 02.08.2018, scadentă 01. 09. 2018, respectiv serviciilor desfășurate în perioada 01.07.2018-31.07.2018.' Astfel, 'începând cu data de 17 septembrie 2018 ora 8:30 serviciile contractate de Online Services vor înceta în baza art. 17.2 .' "

Anca Baculea mai arată, în documentul depus la DIICOT, că "Datorită lipsei personalului specializat în domeniul IT, am înștiințat-o pe doamna ministru Sorina Pintea, ministrul sănătății, să dispună măsurile necesare pentru a putea preîntâmpina disfuncționalități în ceea ce privește activitatea de transplant la nivel național, așa cum reiese din OMS 477/2009, art. 3: 'Orice persoană, pentru a putea beneficia de un transplant, este obligatoriu să fie înscrisă în RNT.' În consecință, am înaintat societății Online Services, adresa cu numărul 2822/13.09.2018, prin care am cerut ca până în data de 14.09.2018, ora 12, să îmi fie puse la dispoziție credențialele de acces (user și parola) pentru administrarea aplicației CUIANT (pentru care ANT a cumpărat dreptul de licență perpetuă, conform contractelor anterioare cu Online Service S.R.L.- de precizat că contractele de prestări servicii între cele două, se derulează din 2006, reînnoidu-se anual) și credențialele de administrare ale tuturor echipamentelor pe care sunt instalate aplicațiile. Online Services S.R.L. nu a dat curs acestei solicitări, motiv pentru care am înștiințat Ministerul Sănătății, respectiv pe doamna ministru Sorina Pintea, prin adresa numărul 2831/14.09.2018, prin care am atras atenția că funcționarea RNT este cu impact la siguranța națională și am cerut dispunerea măsurilor necesare în vederea evitării oricăror sincope în funcționarea RNT, care trebuie să fie permanentă și corectă."

Domeniul transplantului a fost marcat în ultimii ani de scandaluri răsunătoare în România: cazul actorului Alexandru Arșinel, cazul Mihai Lucan și scandalul din jurul spitalului Sf. Maria din București, acreditat pentru transplant pulmonar.

 

Pe 21 octombrie 2014, Victor Zota a fost condamnat definitiv la 3 luni de închisoare cu suspendare în dosarul de trafic de ovule umane de la clinica Sabyc.

Comentarii

loading...

Ziarul PDF

AD